Avertizare ANM: Polei și strat de zăpadă de până la 10 cm în București

Avertizare ANM: Polei și strat de zăpadă de până la 10 cm în București
foto: Pixabay

Administraţia Naţională de Meteorologiea emis, în cursul nopții, o prognoză specială pentru București. Potrivit ANM, vremea va fi închisă în Capitală, temporar va ninge și se va depune un strat de zăpadă ce poate ajunge până la 10 centimentri. În primele ore ale zilei de marţi se vor semnala precipitaţii mixte ce vor favoriza depuneri de polei.

Temperatura va fi în jur de -2 grade, iar vântul va avea intensificări, ajungând la rafale la viteze de 40-45 km/h.

ÎnBucureștia nins toată noaptea, iar dimineața a început să plouă.

Atenționarea meteo este valabilă până la ora 10:00.

De asemenea, Oltenia, sudul Banatului şi local în Muntenia, precum şi în Munţii Banatului, în Carpaţii Meridionali şi în Carpaţii de Curbură se află sub avertizare de ninsori, iar stratul de zăpadă va atingepână la 20 de centimetri.

Cum va fi vremea azi, 08 decembrie 2020

Mai exact, astăzi, vremea se va menţine închisă în regiunile extracarpatice, unde mai ales în cursul zilei va ploua. Va ninge în Moldova, în Oltenia şi Muntenia, iar în Dobrogea va ploua. Pe alocuri, în Baragan şi sudul Moldovei se va depune polei. Cantităţile de apă vor fi mai însemnate în sud-estul României, unde vor depaşi 15 – 20 litri pe metrul pătrat. Vântul va sufla slab, cu intensificări în sud-est, sud-vest şi la munte, cu viteze mai mari pe litoral, unde rafalele vor depăşi 55 – 60 kilometri pe oră. Temperaturile maxime se vor încadra între -4 grade Celsius în jumătatea de nord a Moldovei şi 10 grade Celsius pe litoral, iar cele minime vor fi cuprinse, în general, între -4 şi 4 grade Celsius. Mai ales în cursul nopţii se va semnala ceaţă.

În timpul săptămânii, temperaturile se mențin peste media perioadei în cea mai mare marte a țării, dar mai ales în sud-estul extrem și în regiunile vestice, nord-vestice și centrale. Precipitații abundente se vor înregistra în regiunile extracarpatice și în jumătatea nordică a Olteniei și Munteniei.

În zonele joase va predomină ceața, local asociată cu burniță, mai ales în sudul țării, iar în nord pe timpul nopților va cădea echivalentul solid al burnitei, respectiv ninsoarea grăunţoasă.

Prognoza meteo la munte

La munte, în special în Carpaţii Meridionali şi Orientali vor predomina ninsorile. Pe crestele din vestul Carpaţilor Meridionali şi în zona Munţilor Banatului, noaptea, rafalele, se vor depaşi 80 – 90 kilometri pe oră.

Prognoza meteo pe litoral

La malul Mării Negre, marți este așteptată ploaie slabă seara și în timpul nopții. Temperatura minima va fi de 4 grade Celsius.