Meteorologii Administrației Naționale de Meteorologie (ANM) au emis prognoza meteo pentru vineri, 12 martie 2021. Potrivit acestora, local, se vor semnala precipitaţii.
Mai exact, astăzi, vremea se va încălzi uşor faţă de intervalul precedent, dar îndeosebi în regiunile extracarpatice, local, se va menţine deosebit de rece. În cursul zilei, temporar, se vor semnala precipitaţii, predominant sub formă de ninsoare la munte, în general moderate cantitativ în Munţii Apuseni şi în Carpaţii Orientali, precum şi în Maramureş, unde se va depune strat de zăpadă mai consistent, sub formă de ninsoare, lapoviţă şi trecator ploaie în Transilvania şi Moldova şi mai ales ploi în Banat şi Crişana. Vântul va avea intensificări în zona montană, unde la altitudini în general de peste 1500 m, temporar vor fi rafale de peste 80…90 km/h, iar ninsoarea va fi viscolită şi zăpada spulberată, dar ziua şi în majoritatea regiunilor, local cu viteze în general de 50…60 km/h.
Temperaturile maxime se vor încadra în general între 3 şi 11 grade, iar cele minime vor fi cuprinse între -7 şi 5 grade.
În Capitală, vremea va fi în continuare deosebit de rece pentru această dată. Cerul va fi temporar noros, dimineaţa vor fi condiţii de ceaţă, iar spre sfârşitul nopţii este posibil să plouă slab, favorizând depunerea de polei.
Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 4 grade, iar cea minimă va fi de -6…-3 grade.
La munte, maximele vor ajunge până la 3 grade la Sinaia şi Predeal.
La malul Mării Negre, astăzi, cerul va fi acoperit de nori în timpul zilei. Temperatura maximă va fi de 9 grade Celsius, iar cea minimă de 3 grade Celsius.