Alex Bodi, prima reacție după ce a fost arestat preventiv pentru 30 de zile. Cum justifică afaceristul decizia

Alex Bodi, prima reacție după ce a fost arestat preventiv pentru 30 de zile. Cum justifică afaceristul decizia
Foto: Instagram / Alex Bodi

Alex Bodi a fost arestat preventiv, din nou, pentru 30 de zile, în seara zilei de luni, 11 octombrie. Fostul soț al Biancăi Drăgușanu a fost trimis în judecată, alături de alte 29 de persoane, de către DIICOT, într-un dosar de trafic de persoane și proxenetism.

Încă de anul trecut, fostul soț al blondinei avea probleme cu legea. În toamna anului 2020, mascații au descins la vila sa, el fiind ulterior dus la secție. Inițial s-a dispus măsura arestului preventiv, fiind ulterior înlocuită cu arestul la domiciliu, iar mai apoi cu controlul judiciar.

Alex Bodi, prima reacție după cea fost arestat preventiv pentru 30 de zile

Totuși, în seara zilei de 11 octombrie 2021, Alex Bodi a fost din nou reținut de către polițiști, în același dosar. Din precizările vedetei, el ar fi fost chemat în instanță, în mai multe rânduri, dar nu s-a putut prezenta la termene din motive medicale, fapt care l-ar fi adus iar în arest, după cum a declarat chiar el în timpul unui live în social – media.

„Este primul meu live. Am recurs să fac asta pentru a lămuri anumite lucruri. E adevărat ce se întâmplă. Mă îndrept către autorități, care mă așteaptă la mine acasă. Nu sunt arestat din faptul că am făcut anumite chestii, că au apărut acuzații noi. Nu s-a întâmplat nimic de genul. Nu a fost vorba de nimic. Singurul motiv pentru care s-a dispus arestarea mea preventivă a fost faptul că, la un anumit termen, nu m-am prezentat. Pe motive medicale.

Se pare că lucrurile astea nu au fost de ajuns și domnii au decis arestarea mea preventivă. Nicidecum un avertisment sau un arest la domiciliu. O să trecem și peste asta, am trecut peste altele mai grele. Partea proastă e că au de suferit persoanele care mă iubesc, familia mea și prietenii adevărați.

Sper că am lămurit chestia asta. Să nu existe alte speculații. Nu am alte capete de acuzare. E doar din simplul fapt că nu m-am prezentat la un anumit termen la care am avut obligație. Am avut un motiv justificat, am acte medicale depuse, dar nu a fost de ajuns. Un episod nou în viața mea. O să ne vedem mai chibzuiți și mai puternici”, a precizat Alex Bodi, luni seara, într-un live pe Instagram.

Fostul soț al Biancăi Drăgușanu s-a filmat în mașina, în timp ce mergea spre casă, acolo unde s-ar fi aflat și autoritățile ce urmau să îl aresteze, după cum a precizat chiar el.

Ziua Z – sute de percheziții și descinderi în 28 de județe

Bodi a fost ridicat într-una dintre descinderile efectuate pe 11 noiembrie 2011. 619 de misiuni au avut loc în ceea ce a fost denumită drept „Ziua Z”.

„Ziua Z, 11.11, România. Când am spus că suntem cu ochii pe ei, să știți că nu a fost o figură de stil. Este cea mai mare acțiune a Ministerului Afacerilor Interne din ultimii ani. Au acționat astăzi 3000 de polițiști, jandarmi, polițiști de frontieră și cadre din alte structuri.

S-au executat 619 acțiuni în forță în această dimineață, dintre care 489 de percheziții și 130 de descinderi”, declara ministrul de Interne, Marcel Vela, pe 1 noiembrie, anul trecut.