În vârstă de 53 de ani, Anca Țurcașiu este una dintre cele mai îndrăgite și apreciate cântărețe din România.
În urmă cu mulți ani, artista a avut o relație de iubire cu Gheorghe Gheorghiu (69 de ani).
Cei doi au fost împreună timp de 5 ani, însă au rămas prieteni. Recent, artista a făcut câteva dezvăluiri despre viața sa privată. Cu acest prilej, ea a vorbit și despre fostul ei partener, Gigi Gheorghiu.
Anca Țurcașiu a avut mereu parte de foarte mulți admiratori. Înzestrată cu o frumusețe deosebită, artista a făcut multe cuceriri, de-a lungul anilor.
Una dintre cele mai mediatizate relații din showbizul românesc a fost cea dintre Anca Țurcașiu și Gheorghe Gheorghiu.
Cei doi artiști se bucurau de un mare succes în acea perioadă, astfel că relația lor nu avea cum să treacă neobservată.
În ciuda faptului că la vremea respectivă s-a vorbit mult despre această despărțire, cei doi au rămas prieteni, mai ales că sunt și colegi de breaslă. Recent, Gigi Gheorghiu a vorbit la TV în termeni laudativi despre fosta sa parteneră de viață, despre care a spus că „era frumoasă, poate prea frumoasă…”.
Anca Țurcașiu a fost bucuroasă când a aflat că fostul iubit a vorbit elogios despre ea, adăugând că frumusețea nu i-a adus prejudicii, de-a lungul vieții.
„Da, mă bucur că a vorbit frumos despre mine, pentru că am avut o relație frumoasă. Frumusețea nu mi-a adus prejudicii deloc. Frumusețea cred că vine cu ceva, este acel ceva ce iese din sinele tău prin privire, prin zâmbet, prin gesturi: carismă. Cred că asta este ceea ce cucerește mai mult decât frumusețea corpului sau a chipului.”, a declarat Anca Țurcașiu, potrivit Cancan.
Anca Țurcașiu a fost căsătorită timp de peste 20 de ani cu Cristian Georgescu, cei doi având împreună și un copil. Din păcate, au divorțat în urmă cu 3 ani, moment ce i-a produs multă durere artistei.
Cântăreața și-a revenit după șocul despărțirii și, momentan, se bucură din plin de singurătate. Totuși, ea admite că este gata să o ia de la capăt și să iubească din nou.
„În plan personal, nu s-a schimbat nimic în viața mea: sunt într-o solitudine care mă face foarte fericită. N-am să folosesc cuvântul singurătate, pentru că sunt înconjurată de foarte mulți prieteni dragi cu care petrec mult timp, socializez foarte mult. (…)
Am o viață foarte frumoasă și mă simt liberă să fac ce vreau, ce simt, ce mă bucură cel mai tare în fiecare moment. Dar, așa cum am mai spus și în alte interviuri, pentru că întrebarea aceasta este frecventă, nu spun „NU, îmi doresc să întâlnesc un bărbat cu care să pot să am o poveste de iubire, o relație… Cine nu își dorește să iubească și să fie iubit?! E logic! Deci, trimit în Univers gândul meu”, a spus artista.