Leonard Doroftei a revenit în România. Sportivul a locuit 5 ani în Canada. În cadrul unui podcast, el a dezvăluit cum a trăit departe de casă, dar și cu ce s-a ales din banii câștigați din box.
În anul 2019, Leonard Doroftei s-a mutat cu familia în Canada, sperând să ducă un trai mai bun, să își mărească veniturile. În cadrul podcastului moderat de Bursucu, fostul campion al lumii la box a dezvăluit că, de fapt, a câștigat mult mai puțin decât ar fi trebuit, iar majoritatea banilor nu au intrat în contul său.
De asemenea, el a mai povestit că a plecat în Canada imediat după ce restaurantul din Ploiești, în care a investit, i-a fost mutat din centru, la stadionul Ilie Oană.
„A fost bine că am luat decizia să plec. Așa m-am mai răcorit. Dacă rămâneam aici, nu era bine. Mi-aș fi vărsat toată ura și toată răutatea pe oamenii care mi-au făcut rău. Așa, mi-am vărsat furia în sala de box. Și asta îi sfătuiesc pe toți: când simt că nu mai pot, să lovească în sac!”, a spus Leonard Doroftei, conform Click.
Celebrul sportiv a predat box copiilor în Canada, în acești 5 ani. El a mai povestit că s-a ales doar cu o treime din banii încasați pe parcursul anilor de muncă.
„Am fost copil sărac și am muncit toată viața din greu. Am zis să fac o casă pentru copiii mei, am avut o afacere. Nu am terminat niciodată casa. Am luat banii pentru casă și i-am băgat în afacere. Din banii ăia pe care i-am câștigat eu, s-au scăzut cheltuielile, am împărțit cu Interbox (n.r. – firma care l-a manageriat pe Doroftei ca boxer profesionist), am plătit taxe.
Mie mi-a rămas praful de pe tobă. Alții făceau și atunci milioane din lupte, pentru că erau promovați, ajutați. Eu am fost, pur și simplu, aruncat în America. N-am câștigat cât ar fi trebuit pentru spectacolul pe care l-am oferit. Cât câștigi depinde de boxer, depinde de promoter. Pe mine m-au vândut – exact asta au făcut. M-au vândut pentru niște contracte în care aveam de toate, dar nu aveam nimic”, a mai spus sportivul.