Insula Iubirii s-a terminat. Cuplul format din Ella Vișan și Andrei Lemnaru, care avea nunta stabilită pe 13 septembrie, s-a despărțit, astfel că nici nunta nu va mai avea loc. În cazul lor, data de 13 a fost cu ghinion.
Chiar dacă cel puțin Andrei era convins că vor ieși tot împreună la final, iată că soarta a avut alt plan pentru ei. Ella s-a apropiat de ispita Teo, iar Andrei a avut o conexiune cu Andrușca.
Cântăreața Loredana Șotea, cea care trebuia să cânte la nunta Ellei și a lui Andrei, a povestit, într-un clip pe TikTok, cum a aflat că evenimentul de pe 13 septembrie a fost anulat.
Loredana Șotea a menționat că Ella a fost cea care a anunțat-o, imediat după ce emisiunea s-a încheiat.
Prin urmare, informația confirmă că pregătirile pentru nuntă erau deja avansate, iar cei doi chiar erau hotărâți să se căsătorească.
„După postarea mea cu data disponibilă, 13 septembrie 2025, efectiv am fost bombardată cu mesaje dacă această dată a fost ocupată de cei doi concurenți de la Insula iubirii, Ella și Andrei. Ei bine, da! Noi eram formația care îi cânta la nuntă. Am primit mesaj de la Ella atunci când s-a terminat emisiunea cum că nunta nu se va mai ține, nunta se ținea la Vâlcea. Sincer să vă spun, atunci când am primit mesaj de la Ella, eu nici măcar nu știam că ea este concurentă. Eu am aflat în urmă cu vreo două săptămâni că evenimentul de pe 13, care s-a anulat, era de fapt la ei”, a spus cântăreața într-un clip video publicat pe contul ei oficial de TikTok.
@loredanasotea #insulaiubirii #concurenti #iubire #nunta #familie ♬ sunet original – Loredana Sotea