Chef Cătălin Scărlătescu, despre începuturile sale în lumea televiziunii românești: „A fost circ și panaramă. Am scos 7 cuvinte”

Chef Cătălin Scărlătescu, despre începuturile sale în lumea televiziunii românești: „A fost circ și panaramă. Am scos 7 cuvinte”
Sursa Foto: Instagram/ @chef_catalin_scarlatescu

Cătălin Scărlătescu a reușit, de-a lungul timpului, să-i surprindă pe toți cu talentul lui culinar. E unul dintre cei mai iubiți oameni din România, însă puțini sunt cei care știu cum a ajuns vedeta să facă parte din lumea televiziunii.

Cătălin Scărlătescu a dezvăluit cine l-a ajutat, de fapt, să intre în televiziune

Concurentul de la „America Express” și-a făcut debutul la televizor în urmă cu mulți ani, însă se pare că și-a intrat foarte greu în rolul de vedetă.

Cătălin Scărlătescu a dezvăluit în podcastul lui Speak faptul că Mona Segall a fost cea care l-a remarcat, în perioada în care lucra la un restaurant cunoscut din București.

„Aici doar Mona Segall poate să spună. M-a sunat cineva, atunci lucram ca bucătar-șef asistent, al doilea din ierarhie. Adică sub mine, la momentul respectiv, erau 45.

Era ușor (n.r. să îi „dirijeze”), cu asta mă ocup. E foarte simplu, ca o echipă, tu tai carne, tu tai ceapă. Lucram acolo și a sunat telefonul. Și mi-a spus: «Bună ziua, suntem de la Pro TV, am dori să facem o filmare pentru ceva».

A venit Claudiu Oprea și a făcut filmarea. (…) Eu, între timp, avusesem o intervenție foarte frumoasă cu Diana Dumitrescu pe Acasă, am făcut o rețetă cu ea și am ajuns în platou și, la un moment dat, prezentatoarea a zis: «Băi, dar cât vorbește, opriți-l». Le-o fi plăcut de mine, acolo.

Avusesem o intervenție la Paprika unde făcusem câteva rețete, eram rigid, drept. Lucram cu niște unguri și doar unul vorbea puțin românește. (…) Ne pusesem să citim de pe hârtie ceva despre noi. A fost circ și panaramă. Am scos 7 cuvinte, Bontea 6 și Dumitrescu 3. Intro-urile erau pe prompter.

Noi nu suntem actori. Și tot se chinuia echipa. Și, la un moment dat, Mona a spus «Nu vă mai chinuți, ia dați-le o farfurie!». Și ne-au adus trei farfurii și când am început să le jurizăm…”, a povestit celebrul bucătar de la Antena 1, la podcastul „La Fileu” moderat de Speak, potrivit Cancan.

Prețurile din restaurantele lui Cătălin Scărlătescu

Chef Cătălin Scărlătescu are un lanț de trei restaurante în Capitală, în zonele cele mai frecventate de către oameni, însă e clar că doar cine își permite poate mânca preparatele sale unice.

Un singur produs, de exemplu, pornește de la 40 de lei. Nu, nu este vorba despre o simplă porție de cartofi prăjiți, fiindcă aceea costă 46 de lei.

Bineînțeles, dacă combini cu o garnitură, este de înțeles că prețul depășește suma de 100 de lei. Dacă vorbim despre meniuri pretențioase, fructe de mare și alte preparate inedite, prețurile cresc considerabil.

Mai concret, un „Turnedo Rossini: foie gras, beef fillet, croutons, truffle și jus de veau, 160 g” costă 184 RON, iar un „Black Angus Entrecote Xmichurri, aioli 190g”, ajunge la 194 lei, scrie viva.ro.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`