Cristina Herea, prezentatoarea TV a divorțat după o căsnicie de aproape doi ani. Cei doi au încheiat relația în secret, la începutul acestui an.
Cuplul a preferat discreția și au divorțat la notar, ca doi oameni civilizați, transmite Cancan.
Motivele separării nu sunt cunoscute și nici jurnalista nu a vrut să le divulge, totuși, a făcut primele declarații, dar și ultimele, pentru că a spus că nu vrea să mai vorbească despre acest subiect.
„Da, este adevărat, am divorțat oficial la notar în luna februarie a acestui an. Suntem doi oameni maturi și asumați, care au ales drumuri diferite. Nu a fost nimic senzațional. Pe de altă parte, da, eu și fostul meu soț vom continua să rămânem alături de fiica noastră și să îi veghem acesteia pașii prin viață, iar acest lucru este foarte important”, a declarat Cristina.
Aceasta a fost întrebată dacă există altcineva în viața ei, iar ea a spus că „tot ce vă pot spune acum este că în viața mea este liniște și echilibru. Sunt înconjurată de oameni minunați, de părinți și de prietenii de o viață. Sunt bine și vă promit că atunci când va fi ceva de anunțat, o voi face fără ezitare. Până atunci, este ultima declarație pe care o voi face pe această temă. Și vă mulțumesc!”