Cristina Spătar a chemat Salvarea la propria nuntă / Ce i s-a întâmplat vedetei: „Am stat două ore în perfuzii”

Cristina Spătar a chemat Salvarea la propria nuntă / Ce i s-a întâmplat vedetei: „Am stat două ore în perfuzii”
Foto: Facebook

Pe data de 24 iunie, Cristina Spătar și Vicențiu Mocanu s-au căsătorit religios, la câteva luni de la cununia civilă, dorindu-și să facă marele pas înconjurați de toți cei dragi. Așa cum era de așteptat, după frumoasa ceremonie din biserică, au petrecut la un restaurat de lux din Tulcea pănă la primele ore ale dimineții.

Cristina Spătar a atras toate privirile cu rochia ei care a cântărit mai bine de 10 kilograme, însă la un moment dat toată petrecerea era pe cale să se destrame.

Cristina Spătar a chemat Salvarea la propria nuntă

Cristina Spătar a petrecut pe cinste alături de cei 500 de invitați pentru a celebra unul dintre cele mai importante momente din viața ei, însă la un moment dat, cel mai probabil din cauza agitației, stresului, cât și a oboselii, a început să se simtă din ce în ce mai rău. A tot sperat că o să-i treacă și o să fie bine, însă într-un final s-a văzut nevoită să sune paramedicii pentru a-i acorda o serie de îngrijiri medicale.

În cel mai discret mod posibil, pentru a nu strica atmosfera și a nu deranja invitații, care se simțeau foarte bine, paramedicii și-au făcut simțită prezența la hotel în jurul orelor 16-18, moment în care mireasa a stat cu perfuzii pentru a se face bine. Din fericire, totul a revenit la normal apoi și s-a putut bucura alături de invitați de cea mai frumoasă seară din viața ei.

„Am stat două ore cu perfuzii”

„Am chemat paramedicii la hotel, de la 16 la 18 am stat cu perfuzii, m-am simțit super epuizată. Mi-a fost puțin rău și la nuntă, dar am mers înainte!

Sunt recunoscătoare pentru tot ceea ce trăiesc acum și le mulțumim tuturor celor care au fost alături de noi la nuntă și la petrecere! A însemnat mult pentru noi!”, a declarat Cristina Spătar, potrivit viva.ro.