Deși se aflau în interesul opiniei publice, în primul rând datorită mamei lor – Andreea Esca, Alexia și Aris Eram au reușit prin forțe proprii să capitalizeze multă simpatie din partea telespectatorilor care urmăresc concursul ”America Express”, de la Antena 1.
E meritul lor pentru că în spatele etichetei de ”copii ai unei vedete”, lumea a descoperit că se află niște tineri cât se poate de lipsiți de fumuri, cu reacții și comportament normal, firesc, chiar și atunci când sunt puși în timpul concursului în situații limită.
Firesc, acest interes nu avea cum să nu fie remarcat de tabloide, care fac multă vâlvă în jurul relației dintre Aris Eram și Laura Giurcanu, de profesie influensăriță, una neconfirmată oficial de nici unul dintre cei implicați.
Într-un interviu publicat de Cancan, Alexia Eram vorbește despre modul în care își va petrecere sărbătorile de iarnă, unul destul de agitat, cu vizite în Franța, la bunicii paterni, la Iași, la părinții iubitului său Mario Fresh, dar că nimic nu e bătut în cuie, pentru că e implicată în foarte multe proiecte și nu a organizat nimic.
Jurnaliștii au remarcat punctualitatea cu care Alexia s-a prezentat la evenimentul organizat de mama sa, spre deosebire de fratele ei și au întrebat-o și de planurile lui Aris.
”Jumătate din Crăciun trebuie făcut cu familia, oricum. Dup-aia (Aris – N.R.) face ce vrea. Eu mă împart, ca să împac pe toată lumea. Dar oricum va fi cu părinții”.
Alexia Eram spune că, în calitate de soră mai mare, se simte datoare să îi ofere sfaturi lui Aris, dar că propria experiență este cel mai bun mod de a învăța ceva, indiferent de consecințe.
”Sunt sfătuitoare, dar cel mai bine este să te dai cu capul de pereți ca să înveți lecții. Oricât de multe sfaturi ți-ar da altcineva, până nu te lovești tu de lucruri, nu înveți”, a spus Alexia Eram, referindu-se și la fratele său.