Oana Zăvoranu a surprins pe toată lumea în momentul în care a anunțat că este o femeie liberă. Povestea de dragoste dintre ea și Alex Ashraf a durat șapte ani, însă acum s-a rupt brusc, iar partenerul său de viață a ales să divorțeze.
De curând, Cătălin Botezatu, unul dintre cei mai renumiți creatori de modă de la noi din țară, a avut o reacție de-a dreptul neașteptată la aflarea veștii.
Oana Zăvoranu este una dintre cele mai cunoscute și apreciate persoane publice din România. De-a lungul timpului, aceasta nu s-a ascuns de nimic și a spus mereu lucrurilor pe nume. Se pare că acum vedeta s-a trezit, din nou, singură, asta după ce partenerul cu care își imagina că va petrece întreaga viață a hotărât să pună punct relației.
După ce a aflat despre divorțul vedetei, Cătălin Botezatu a vorbit despre cum vede el această situație. Cu toate că nu a dorit să intre prea mult în subiect, designerul a susținut că decizia celor doi a fost una bună.
„Au divorțat? Dacă ea a hotărât să facă asta înseamnă că e mai bine pentru amândoi. Dacă ei îi e bine… eu mă bucur pentru ea, că eu o iubesc pe Oana. Nici nu știu ce s-a întâmplat, ce au făcut cât au fost căsătoriți.
Nu mă bag, dar le respect decizia, pentru că sunt sigur că e mai bine. Dacă pentru ea e bine, atunci e ok, dar ea e puternică. Nu știu, Oana e o fată minunată… pe băiatul ăsta nu îl cunosc. Oana e o fată liberă și rebelă. Pe băiat chiar nu îl cunosc”, a mărturisit Cătălin Botezatu la Xtra Night Show, notează fanatik.ro.
În ultima perioadă actrița s-a refugiat în credință și a luat și o hotărâre legată de tatuajele ei. Se pare că vedeta nu se mai regăsește în ele și vrea să le șteargă definitiv.
„M-am sucit! Vreau să îmi șterg toate tatuajele. Nu mă mai reprezintă… Sunt alt om acum”, a dezvăluit Oana Zăvoranu, pe pagina sa de Instagram.
Mai mult decât atât, Oana Zăvoranu vrea să-și vândă hainele. Motivul pe care l-a invocat este legat de dorința sa de a-și revigora garderoba și de a nu mai oferi totul gratuit, așa cum obișnuia în trecut.