Florin Busuioc, cunoscut actor și prezentator meteo, a vorbit deschis despre familia sa, în cadrul podcastului Nicoletei Luciu, scrie Click.
Actorul a povestit cum a cunoscut-o pe actuala lui soție în perioada în care îi era profesor.
„Mi-era studentă, dar nu am avut o relaţie cât era studentă, relaţia a început după ce a terminat ea facultatea. Îmi plăcea de ea. Este o femeie extrem de deşteaptă, extrem de sinceră şi, câteodată, sinceritatea asta îi mai dă bătăi de cap. E mult prea sinceră! Eu de câte ori am un spectacol nou şi o invit la spectacol, mă aştept ca ea să fie cel mai mare critic al meu şi de fiecare dată s-a întâmplat asta. După care, după o zi, două, îmi zice: «Trebuia să te las şi eu să te bucuri de premiera asta. Ce mi-o fi trebuit mie să-ţi zic toate lucrurile, chiar în ziua premierei? Nu se face asta». «Las’, că e bine că mi-ai zis, pentru că e bine să ştiu ce am de corectat». Şi a avut întotdeauna dreptate în tot ce a spus, dar sinceritatea câteodată deranjează. Nu pe mine, că pe mine nu deranjează, dar mai are momente de sinceritate cu oamenii”, a dezvăluit Busuioc.
Bărbatul a vorbit și despre cei trei copii ai săi. El a menționat că are un fiu din prima căsătorie.
„Eu am un băiat la Târgu Mureş dintr-o primă căsătorie, cred că 29 de ani aveam. N-a durat prea mult noastră şi am un băiat care are acum 34-35 de ani. După care, la o distanţă de câţiva ani buni, în 2004, s-a născut Nathalie şi în 2009 s-a născut Catinca, cele două fete ale mele. Nathalie e studentă la Inginerie Chimică în limbi străine la Politehnică, n-a urmat calea tatălui deloc, s-a dus pe chimie, iar asta mică e elevă la Liceul Tonitza, desenează extraordinar de bine, pictează foarte bine. Deocamdată spune că vrea să facă scenografie sau design vestimentar, probabil scenografie mai degrabă. Om vedea unde o va duce destinul, până la urmă, pentru că opţiunea pe care trebuie să o facă la un moment dat se va face în clasa a XI-a, ea a trecut acum într-a X-a”, a spus el.
Florin Busuioc spune că a fost o provocare adolescența fetelor lui: „Am făcut feţe-feţe, mai degrabă. E greu, e foarte greu, pentru că în primul rând suntem tentaţi să ne raportăm la expresia «pe vremea mea». Oricine face treaba asta, chiar dacă este destupat foarte tare la mine, toată lumea se gândeşte că pe vremea în care a crescut el nu era chiar în halul ăsta, deşi dacă stau să mă gândesc bine eu am fost un adolescent tare rebel şi tare rău, foarte rău, pentru părinţii mei n-a fost bine. Eram rău, răspundeam imediat…”.
Cât despre băiatul din prima căsătorie, Busuioc a menționat: „Cu băiatul meu fetele nu s-au văzut niciodată”, a spus el. „Țin legătura cu el foarte puţin şi foarte rar. El, la un moment dat, se apucase să studieze meteorologie şi cred că a terminat Facultatea de Meteorologie, după aceea mai departe nu ştiu ce s-a întâmplat”.