Fuego, dezvăluiri despre momentul în care a fost la un pas de moarte: „Un motociclist a aţipit şi a intrat frontal în mine, cu peste 200 de km/oră”

Fuego, dezvăluiri despre momentul în care a fost la un pas de moarte: „Un motociclist a aţipit şi a intrat frontal în mine, cu peste 200 de km/oră”
Captură Video: TVR+ / Paul Surugiu - YouTube

Fuego (45 de ani), unul dintre cei mai apreciați artiști din România, a vorbit despre cele mai grele momente care i-au marcat viața – pierderea tatălui și un accident de mașină.

Fuego, despre momentele de cumpănă din viața sa

„Suferinţa după tatăl meu, atunci când l-am pierdut şi nu înţelegeam de ce un om la 58 de ani, sănătos, nu a mai putut trăi.

Acesta e un moment greu şi un altul am avut nu de multă vreme, când am făcut un soi de accident pe autostradă, spre mare, nevinovat fiind. Un motociclist a aţipit la volan şi a intrat frontal în mine, cu peste 200 de km/oră, eu neavând viteză. Am reuşit să ţin volanul drept, nu am frânat şi aşa am evitat o mare tragedie!

Din fericire, nici motociclistul, ca printr-o minune, nu a păţit nimic. În general, depăşesc momentele grele şi reuşesc să găsesc soluţii pentru orice! , a spus Fuego, pentru OK! Magazine.

Cum se caracterizează Fuego

Întrebat ce nu ar putea ierta vreodată, Paul Surugiu a spus că el nu e un om ranchiunos și nu poartă dușmănie pe nimeni.

„Sunt un om iertător! Nu ţin ranchiună, nu duşmănesc pe nimeni şi nu am făcut niciodată un ţel din a seta anumite lucruri pe care nu le-aş trece cu vederea! Suntem oameni cu toţii şi suntem supuşi greşelilor. Fireşte că vorbesc la modul general şi depinde de context, dar consider că încadrarea vieţii în precepte de genul ‘nu aş ierta niciodată asta’ sau ‘nu voi face asta niciodată’, dă dovadă de superficialitate, de o lipsă de empatie şi de ceea ce se numeşte lipsa unei ‘coloane vertebrale’.Dacă nu reuşesc asta, e problema lor, dar eu am conştiinţa împăcată că am încercat!”, a afirmat Fuego.