Care este cea mai mare frică a Ginei Pistol de când a devenit mămică

Care este cea mai mare frică a Ginei Pistol de când a devenit mămică
Foto: Instagram

Gina Pistol a vorbit despre fiica ei și a lui Smiley, Josephine, dar și despre relația lor specială. Prezentatoarea Tv a mărturisit că cea mică este „fata mamei”.

Grădiniță, snițele și expunerea pe social media

Josephine a început grădinița. Părinții fac cu schimbul când vine vorba de drumul până acolo.

„În mare parte eu o duc la grădiniță pentru că stau mai mult acasă și când îi permite programul și lui Andrei facem prin rotație”, a spus Gina, conform Click.

Ea a mai mărturisit că cea mică este „fata mamei”. Cele două petrec mult timp împreună: „Și cu Andrei e topită după el, doar că eu petrec mai mult timp acasă și e mai lipită de mine”.

Cât despre mâncare, micuța adoră mâncarea gătită, în special snițelele: „Îi plac șnițelele, dacă nu i le fac eu, le face bona, care face parte din familia noastră. Când nu suntem noi acasă ea ne ține locul. Îi face clătite, orez cu lapte, pandișpan. Mă bucur că îi place mâncarea sanătoasă”.

Gina mărturisește că o ferește pe Josephine de ochii internauților, însă în realitate merge cu ea peste tot.

„Noi ieșim cu ea peste tot, nu o ascundem. Pe rețelele de socializare nu o expunem ne este greu nouă să facem față la tot ce se întâmplă. O mai filmez eu de la spate,  filmez chestii care țin de casă noastră”, a spus aceasta.

Frici de mămică

Prezentatoarea Tv mărturisește că de când este mămică viața ei s-a schimbat. Acum cea mai mare frică a ei este că cea mică să nu pățească ceva rău.

„Când devii părinte, cel mai înfricoșător gând este să nu i întâmple ceva copilului. Ce ține de mine aș face orice să-mi văd copilul sănătos”, a spus Gina.

Ea a dezvăluit că a trecut prin momente de panică, atunci când fata ei a răcit și a avut simptome precum febră.

„Încerc să mă păstrez o mamă echilibrată, să nu mă duc  în nicio extremă și să o cresc sănătos”, a spus aceasta.

Dor de copilărie

Gina Pistol este mămică de patru ani și încearcă să îi ofere cea mai bună viață fiicei ei. Ea își aduce aminte de propria copilărie și mărturisește că o cuprinde un dor de neimaginat.

„Mi-e dor de copilărie, de viața fără griji. Când nu știai care sunt greutățile de om mare, când singura noastră grijă era să ne jucăm. Mi-am petrecut copilăria la țară și îmi este dor de viața simplă a omului simplu de la țară. De faptul că eram tot timpul în natură și eram conectată cu natura”, a declarat aceasta.

Planuri de viitor

Gina și soțul ei, Smiley, se vor apuca în curând să construiască o casă. Ei și-au luat teren la munte.

„Vreau să ne apucăm de casă, să ne construim o casă. Noi am luat un teren și la munte și vreau să fie proiectul ăsta casa mea de suflet. N-am mai construit niciodată o casă”, a spus ea.

Prezentatoarea a adăugat că vrea să o facă cap coadă: „Să o fac eu cum o simt eu și sunt foarte nerăbdătoare, sunt sigură că o să fie greu”.

Ea își dorește să înceapă acest proiect cât mai repede: „Cât de repede se poate. Am avut o vară plină și anumite decizii trebuie să le iau împreună cu Andrei”.