Ioana Grama și iubitul ei, Gabriel, s-au despărțit. Timp de trei ani, cei doi au trăit o frumoasă poveste de dragoste, motiv pentru care, decizia de a-i pune capăt a fost cu atât mai dificilă.
Influencerița a vorbit cu lacrimi în ochi despre separare de Gabriel. În trecut, cei doi au mai avut o perioadă în care au fost despărțiți, dar au hotărât să mai dea o șansă relației. De această dată însă, decizia separării pare definitivă.
„Din păcate, relația mea cu Gabi s-a încheiat acum două luni. A fost o perioadă în care am fost tristă, dar a trecut. Îmi este foarte greu să vorbesc despre asta, pentru că am mai vorbit o singură dată și apoi ne-am împăcat. (…) A fost relația din care am învățat cele mai multe lecții și care m-a făcut să mă uit la mine din toate punctele de vedere, și care m-a făcut să îmi doresc să lucrez la mine și să schimb lucruri”, a spus Ioana Grama, potrivit Spynews.
Influencerița povestește cu multă emoție despre prima sa relație de după divorț, o relație pe care ambii parteneri au încercat să o salveze. Ioana Grama mărturisește că unul dintre motivele pentru care nu și-a dorit despărțirea de Gabriel a fost a fost fiica sa, Ayana, și atașamentul pe care micuța îl dezvoltase față de cel care îi era partener.
„Oricât de mult s-ar iubi doi oameni, din păcate, dacă nu fac schimbări, nu au nicio șansă să supraviețuiască împreună. Au fost 3 ani absolut superbi. A fost prima mea relație de după divorț, și a fost o relație foarte importantă pentru mine pentru că nu mi-am dorit să renunț la ea din mai multe motive: unul dintre ele era Ayana și atașamentul ei față de Gabi. (…) Este foarte greu și tragi de ceva ce știi că nu o să meargă doar pentru că este un copil la mijloc și așa mai departe. (…) Eu cred că relațiile vin cu foarte multă muncă și implicare. (…) Cred că a fost prima relație pe care a trebuit să o încheiem de comun acord, deși încă existau sentimente. Aș fi preferat să fiu înșelată, dar așa e foarte greu să iei o astfel de decizie, când nu ai un motiv 100% real, ci doar că nu merge”, a mai spus Ioana Grama.