Irina Nicolae a transmis un mesaj dur, după ce nu a fost invitată la reuniunea trupei A.S.I.A.:„Mi se pare degradant și înjositor. Mi-am cumpărat eu un bilet online, să fiu în sală”

Irina Nicolae a transmis un mesaj dur, după ce nu a fost invitată la reuniunea trupei A.S.I.A.:„Mi se pare degradant și înjositor. Mi-am cumpărat eu un bilet online, să fiu în sală”
Foto: Facebook

În această primăvară, pe data de 6 martie, trupa A.S.I.A. se reunește într-un concert special ce are loc la 25 de ani de la fondarea trupei.

Veștile au ajuns și la urechile Irinei Nicolae, însă ea a spus că nu a fost invitată să urce pe scenă la acest concert, deși Adi Ordean a afirmat că ea nu poate participa.

Adrian Ordean susțină că Irina a anunțat că nu poate participa

Adrian Ordean a înființat, la începutul anilor 2000, formația A.S.I.A. La începutul trupei, Irina Nicolae și Anca Neacșu erau principalele artiste, apoi ele au mai primit două colege. Acum, la concertul aniversar, Irina Nicolae a fost înlocuită cu Ianna Novac.

„Irina nu poate veni în țară. Locuiește și trăiește de ani buni în străinătate. Ăsta e motivul pentru care nu ia parte la concert. Vremurile s-au schimbat, ele au devenit femei măritate, unele au și copil. Acesta este și cazul Irinei, după cum se știe. Și, atunci când am avut ideea unui nou concert marca A.S.I.A, toate astea implică și repetiții foarte serioase, pe termen lung. Irina ne-a anunțat cu regret că nu poate veni o perioadă atât de lungă, alături de un copil mic”, a spus Adi Ordean, care a anunțat că repetițiile pentru concertul din 6 martie au început deja.

„Se va cânta live, cu orchestră pe fundal, deci lucrurile trebuie să iasă foarte bine. Așa ceva implică multă muncă, dar și timp! Poate Irina va reuși să cânte iar împreună cu fostele sale colege, cine știe!?”, a mai declarat el.

Irina Nicolae a răbufnit, susținând că nu a fost anunțată de concert

Adi Ordean a fost contrazis de Irina Nicolae, care e căsătorită cu omul de afaceri Marius Vizer și trăiește la Budapesta. Ea spune că nimeni nu a invitat-o la concertul aniversar al trupei.

„Adi Ordean nu m-a căutat. Nimeni niciodată nu m-a contactat pentru acest concert. El a fost ca tatăl meu. Omul acesta m-a văzut la un festival și m-a invitat să cânt în «Schimbul 3». Eu nu uit oamenii care m-au ajutat în carieră. Chiar am vrut să îi trimit un mesaj în care să-i spun că sunt extrem de dezamăgită.

După ce am plecat din A.S.I.A., când veneam în țară îl vizitam, nu era zi de naștere sau Crăciun să nu îi trimit un mesaj. Mi se pare strigător la cer ce se întâmplă acum. Și nu are legătură că am copil. Nu poți să-mi găsești scuze că am copil, că locuiesc în Ungaria și că n-am timp de repetiții. Sunt la 50 de minute de România. Dar puteam fi oriunde în lumea asta, la urma-urmei, este vorba despre munca mea de o viață. Nu vreau absolut nimic de la ele, vreau doar ca oamenii să înțeleagă faptul că nu sunt pe scenă cu ele pentru că nimeni nu mi-a spus de vreun concert aniversar, am aflat deschizând pe Instagram un afiș”, a transmis ea, potrivit Libertatea.

„Mi se pare degradant și înjositor. Este dezamăgitor, mai ales după o carieră frumoasă și niște relații extraordinare, căci n-am plecat cu discuții. Oamenii să înțeleagă faptul că eu mi-am dorit acestă reunire, dar că nu am fost niciodată invitată, chemată. N-are legătură că am familie, asta nu însemnă că nu pot să-mi respect un contract, este dezamăgitor. Am avut un șoc, nu știu cum să cataloghez, decât dezamăgire.

Indiferent câte concerte au mai avut A.S.I.A., succesele vor fi legate de numele meu. Îmi pot lua multe lucruri, dar niciodată nu-mi pot lua demnitatea. Am cântat cu trupa A.S.I.A. din 1999 până în 2005, cei mai frumoși ani. Apoi, ei au rămas cu Iana”, a mai spus Irina Nicolae, care în urmă cu 3 ani a devenit mamă pentru prima oară.

În aceste condiții, Irina Nicolae anunță că va fi prezentă la concert, dar nu pe scenă, ci în sală, ca spectator.„Ceea ce a fost dezamăgitor a fost că nici măcar nu m-a anunțat nimeni de acest concert. Nu-i o problemă, mi-am cumpărat eu un bilet online, ca să fiu parte din sală, căci, totuși, să fim realiști, formația asta s-a născut dintr-un singur motiv, eu fiind parte cu Anca Neacșu.

Noi două cântam ca backing vocals, în «Schimbul 3», iar Adi Ordean și Florin Ionescu au fost cei care au înființat trupa, după modelul Spice Girls. Ei s-au gândit să ne facă o trupă mișto, că e păcat de talentul nostru. Apoi au venit Sorana și Anemona”, a încheiat vedeta.

Urmăriți B1TV.ro și pe
Ultima oră
23:28 - Facebook a susținut, prin reclame plătite de ruși, destabilizarea Republicii Moldova. Acuzații grave
23:24 - Kelemen Hunor (UDMR): Dacă aș fi eu cel care decide singur, eu aș face anticipate în 2023. În 2024, un an electoral, administrația centrală va aștepta să vadă ce se întâmplă
23:16 - Un bărbat a fost dus la Psihiatrie pentru că se ruga prea tare pe o stradă din Vaslui / Speriați, vecinii au sunat la 112
23:10 - Incendiu produs la bordul unei nave aflate în Portul Constanța / Focul a izbucnit în zona spațiilor de locuit
23:01 - Aflat în comă alcoolică, un român a provocat un accident rutier în Verona: „O minune a făcut ca mașina să nu lovească pietonii”
23:01 - Csaba Asztalos (CNCD), despre cazul „Ungaria Mare”: Nu înțeleg decizia UEFA, ar fi bine să vedem motivarea. În măsura în care un astfel de simbol se folosește în România, avem competențe și noi, și alte instituții (VIDEO)
22:43 - Centrele comerciale moderne ocupă 4 milioane de metri pătrați în România / 2023: „un an cu un ritm susținut de proiecte noi”
22:43 - Patru navigatori au plutit în derivă 10 ore pe ocean, după ce o balenă le-a distrus barca / Cum au fost salvați
22:43 - Rusia solicită întrunirea ONU ca răspuns la problema copiilor răpiți din Ucraina: „Vor fi returnați părinților” dar în alte condiții
22:36 - FRF, prima reacție după decizia UEFA de a accepta simbolul Ungariei Mari: „Așa și Serbia poate să vină cu un steag în care să fie și Kosovo” / Ce va solicita forului european