Julio Iglesias este artistul latin care a vândut cele mai multe albume din istorie, fiind totodată și în topul celor zece artiști cu cele mai numeroase vânzări din istorie, la nivel mondial.
Artistul are în palmares peste 50 de albume de-a lungul carierei, hituri precum Agua Dulce, Agua Salá, Baila Morena sau Ni Te Tengo Ni Te Olvido fiind încă în inimile fanilor din întreaga lume.
Deși a început să studieze Dreptul laUniversitatea Complutensedin Madrid, Julio Iglesias a avut un alt traseu în viață.
Un accident de mașină l-a lăsat paralizat pentru un timp, vreme în care acesta a realizat că cea mai bună metodă de a-și canaliza durerea morală ṣi fizică este să se refugieze în muzică.
MaI exact, pe vremea când era internat în spital, acesta a primit o chitară de la medicul care-l îngrijea. A fost dragoste la prima vedere, iar astfel începea respectabila sa carieră, răsplătită cu numeroase distincții, unele unice în lume.
În anul 1971, Julio s-a însurat cu Isabel Preysler Arrastria, cu care a avut 3 copii: „Chabeli” Marĺa Isabel,Julio Iglesias Jr șiEnrique Iglesias, ultimii doi alegând să calce pe urmele tatălui lor.
După divorțul de Isabel, artistul și-a unit destinul cu Miranda Johanna Maria Rijnsburger, cu care are 5 copii, ultimul născându-se în 2007.
„În ciuda faptului că a vândut mai mult de 300 de milioane de albume și de faptul că
la fiecare 30 de secunde unul din cântecele sale este difuzat pe un post de radio într-o parte
a globului, Julio Iglesias nu crede că el este cel mai bun.
„Eu nu simt că eu sunt cel mai de succes artist latin vreodată, pentru că simt că există mulți alți artiști care reprezintă muzica mult mai bine decât mine”, a explicat artistul, dând dovadă de modestie.
De asemenea, Julio Iglesias este singurul interpret care cântă în 14 limbi, de la limba sa maternă, spaniola, până la alte limbi romantice, precum franceză, italiană şi portugheză, germană şi engleză, dar şi japoneză şi indoneziană.
Guinness World Records a recunoscut această realizare unică şi i-a atribuit statutul de cel mai bine vândut artist latin de sex masculin din lume.
Melodiile lui Julio Iglesias au zeci de milioane de vizualizări pe Youtube. Iată topul celor mai frumoase cinci piese ale interpretului: