Kim Kardashian se bucură de celebritate pe plan profesional, însă este copleșită de rolul de mamă.
În cadrul unui podcast la care a participat recent, artista a recunoscut că are momente în care adoarme plângând, fiind epuizată de micuții ei. Totodată, ea își face multe griji pentru aceștia, menționând că nimic nu a putut să o pregătească pentru rolul de părinte.
Kim Kardashian este una dintre cele mai cunoscute vedete la nivel internațional și se poate lăuda cu o familie frumoasă. Aceasta e mamă a 4 copii, iar creșterea și educarea lor o face să fie tot mai copleșită de situația, fiind mereu stresată de ceea ce li se poate întâmpla.
După divorțul de fostul soț, Kanye West, vedeta a ales să-și crească singură copiii. Rolul de mamă singură nu este pentru toată lumea, iar Kim Kardashian a observat acest lucru pe „pielea sa”. Artista trece prin multe provocări în ceea ce privește creșterea celor 4 copii, North (9 ani), Chicago (7 ani), Saint (5 ani), Psalm (4 ani), scrie Spynews.
Kim Kardashian a mărturisit în cadrul unui podcast că are mult nopți în care plânge până adoarme din cauza stresului în care se află. Se simte copleșită de rolul de mamă și încearcă să facă față cât mai bine. Totodată, Kim Kardashian nu reușește să-i țină sub control, iar micuții se ceartă în mod frecvent pentru situații minore, iar mama lor este nevoită să facă pe polițistul între ei.
„Sunt nopți în care plâng până adorm. Ca și cum e o tornadă în casa mea. Cum ar fi, ce tocmai s-a întâmplat?. Știi, cu toate stările și personalitățile și uneori se ceartă, și știi, nu este nimeni acolo. De exemplu, sunt [doar] eu să joc un ofițer de poliție bun și un polițist rău”, a spus Kim Kardashian.