Liviu Vârciu este bolnav fix de ziua lui de naștere. La câteva zile de la întâmplarea cu șoferul de taxi, artistul s-a îmbolnăvit. Deși situația nu a fost una ideală, soția sa, Anda Călin, s-a asigurat că momentul va fi unul special.
Spre deosebire de anii trecuți, când se distra în localuri alături de prieteni, acum actorul a petrecut făcând aerosoli acasă. Artistul a dezvăluit că suferă de o sinuzită destul de severă. Anda Călin și-a făcut apariția cu un tort și i-a cântat o variantă personalizată a celebrului „Mulți ani trăiască”, încercând să îi ridice moralul sărbătoritului.
Artistul crede că starea sa de sănătate s-a înrăutățit din cauza unui incident petrecut zilele trecute, când a fost dat jos dintr-un taxi. Vârciu a povestit că era deja răcit și a fost nevoit să aștepte afară, în frig, mult mai mult decât era menționat în aplicație. Discuția cu șoferul a degenerat, iar artistul s-a arătat extrem de revoltat de atitudinea șoferului.
„Am o speță. Tocmai am fost dat jos dintr-un taxi. Noi ne plângem că au venit indienii, pakistanezii și toți oamenii să ne ia locurile de muncă, (…) păi cum, dacă sunt super amabili și super drăguți? M-am suit în mașină, mi-a dat două minute și a venit în 12 minute. Vă dau cuvântul meu de om că i-am vorbit frumos: i-am zis: domnul meu drag, de ce mi-ați dat 2 minute și ați venit în 12, că sunt răcit, stau afară, v-am așteptat”, spunea Liviu Vârciu.
Liviu Vârciu a ținut să sublinieze diferențele dintre amabilitatea lucrătorilor străini și experiențele neplăcute pe care le are uneori cu unii șoferi români. Această întâmplare nefericită pare să fi pus capac stării sale de sănătate, forțându-l să își pună dorințele de ziua lui printre medicamente și aparate de aerosoli.