Mario Fresh a reacționat, în urma declarațiilor Erikăi Isac. I-a făcut sau nu avansuri artistei?!

Mario Fresh a reacționat, în urma declarațiilor Erikăi Isac. I-a făcut sau nu avansuri artistei?!
Foto: Instagram

Mario Fresh a venit cu o reacție, în urma declarațiilor făcute de Erika Isac, în cadrul unei emisiuni. Artista a spus că fostul iubit al Alexiei Eram i-ar fi făcut avansuri în trecut, însă nu în timp ce se afla într-o relație.

Cântăreața a pus accentul pe acest lucru pentru a nu se interpreta ca si cum Mario Fresh și-ar fi înșelat iubita. Nici pe fosta și nici pe actuala.

Mario Fresh a deslușit misterul

Mario Fresh a declarat că nu i-a făcut avansuri niciodată Erikăi Isac. Acesta a văzut filmarea cu declarațiile interpretei piesei „Macarena” în timp ce se afla cu un prieten.

„Nu (n.r. că nu i-a făcut avansuri). Să mor eu dacă te mint cu ceva”, i-a spus Mario Fresh prietenului său, potrivit spynews.

Ce a declarat Erika Isac

Partenera lui M.G.L. a șocat lumea cu declarația ei, potrivit căreia Mario Fresh i-ar fi făcut avansuri. Totuși, vedeta a ținut să specifice că termenul de „avansuri” este puțin exagerat.

„Păi, e urât, așa… Să văd pe care îl aleg, să nu fie problematic. Primul nume mi-a venit din start, dar nu știu… Da… Nu știu dacă să zic, efectiv. Bine… Mario Fresh! Stai să mă gândesc… Citește tu, că mi-e rușine. Doamne, deci unde am venit… Deci tremur! Mult spus avansuri, dar acum mai mult timp. Nu foarte mult, recent, așa! Nu mai vin aici niciodată, m-am hotărât. Deci n-a fost suficient de de mult încât să fie problematic. Să stabilim! Am transpirat, nu mai pot”, a spus Erika Isac, în cadrul emisiunii „La Măruță”.