Merghan și Harry au dezvăluit în cadrul interviului acordat realizatoarei Oprah Winfrey sexul copilui pe care cei doi îl așteaptă acum.
Ei au anunțat, în cursul interviului, că vor mai avea o fetiță.
„Să ai un băiat, apoi o fată, ce putem cere mai mult?”, a spus extrem de entuziasmat prinţul Harry.
Mutați în Canada, apoi în California, la Montecito, din martie, cuplul Harry și Meghan a acţionat pentru a-şi consolida independenţa de familia regală.
Au cultivat imaginea unui cuplu modern, mixt, care acordă atenţie problemelor umanitare, într-o ţară în care opinia publică le este mult mai mult favorabilă decât în Marea Britanie.
Cei doi sunt foarte uniți și sunt alături unul de celălalt în orice decizie ia fiecare.
Ei mai au un băiețel, pe nume Archie, în vârstă de aproape 2 ani.
Meghan Markle a spus în cadrul intreviului că s-a gândit să se sinucidă atunci când era însărcinată.
”Mi-a fost rușine să o spun atunci, mai ales să recunosc în fața lui, pentru că știu cât de mult a suferit, dar știam că dacă nu spun aș face-o. Pur și simplu nu voiam să mai trăiesc! Nu mai voiam să fiu în viaţă. Şi acestea au fost gânduri constante, terifiante, reale şi foarte clare. Şi m-am dus să văd instituţia şi am spus că trebuie să merg undeva pentru a primi ajutor. Am spus că nu mă simţisem aşa niciodată. Mi s-a spus că nu pot, că nu ar fi bine pentru instituţie”, a spus Meghan.
Meghan a povestit că a fost șocată să afle că fiul ei, Archie, nu va primi titlul de prinț și nu va beneficia de protecție. În plus, Casa Regală își făcea probleme în privința culorii pielii celui mic.
”În timp ce era în discuție faptul că el nu va beneficia de protecție și de titlu, auzeam că există discuții și griji și despre cât de închisă va fi culoarea pielii lui când se va naște”, a mai povesit soția lui Harry.