George Calboreanu a murit în urmă cu exact 37 de ani. A fost un actor genial care a marcat scena teatrului românesc. În 67 de ani de teatru a interpretat o mulțime de roluri şi a întrupat o galerie impresionantă de personaje.
George Calboreanu s-a născut pe 3 ianuarie 1896 în localitatea Turnişor de lângă Sibiu și a urmat cursurile Şcolii de Arte şi Meserii din Bucureşti.
După absolvire, a plecat la Constanţa, pentru că voia să se îmbarce pe un vapor şi să plece în America, dar a renunțat la idee și a revenit în Capitală, încercând să devină muzician.
Pentru o vreme a cântat în corul unei biserici, iar la începutul Primului Război Mondial a fost mobilizat și trimis în Moldova. În acea perioadă a devenit student al Conservatorului din Iaşi, la clasa lui State Dragomir, avându-i colegi pe C. Ramadan, Miluță Gheorghiu, Sorana Țopa, Costache Antoniu și Alex Critico.
Când a fost obligat să se pensioneze, unele persoane au împrăştiat zvonul că ar fi bolnav, dar actorul le-a confirmat marea tristeţe care-l rodea prin rostirea obsesivă: „Sunt bolnav, de urât!”. Comuniştii îl obligaseră să ia decizia de a se pensiona, iar scena fusese viaţa lui.
Detalii pe newsweek.ro.