Oana Roman: „Una dintre cele mai bune, dar și mai grea decizie pe care am luat-o în viața asta”. Ce a făcut aceasta

Oana Roman: „Una dintre cele mai bune, dar și mai grea decizie pe care am luat-o în viața asta”. Ce a făcut aceasta
Sursa foto: Captură video - Oana Roman / Instagram

Ultimii ani din viața Oanei Roman (49 de ani) au fost plini de schimbări și lecții de viață. Vedeta a povestit că a luat decizii importante la capitolul prietenii, renunțând la persoanele toxice care îi consumau energia și îi afectau starea de bine. Iată despre ce este vorba!

O schimbare dificilă, dar benefică

Fiica lui Petre Roman a dezvăluit recent că una dintre cele mai grele, dar și cele mai bune decizii din viața sa a fost să rupă legătura cu oamenii nocivi.

„Una dintre cele mai bune, dar și mai grea decizie pe care am luat-o în viața asta a fost când am reușit să renunț la oamenii nocivi. A durat și a fost dificil, pentru că reușiseră să mă facă să cred că nu pot trăi fără ei. Renunțarea a fost eliberare, a fost momentul în care am simțit că mi-am luat o greutate mare de pe umeri și am înțeles cât de bună a devenit viața fără ei. Renunțarea la oamenii nocivi, toxici, a fost cea mai bună și eliberatoare decizie”, a scris Oana Roman pe Instagram.

Prietenii adevărați contează

În ciuda dezamăgirilor din trecut, Oana se bucură acum de relații sincere și prietenii adevărate. Vedeta a povestit recent cum unii dintre apropiații ei au sunat-o pentru a întreba când își va organiza petrecerea de ziua sa, astfel încât să își programeze vacanțele în funcție de planurile ei.

„Sunt > care își bat joc de tine fără nicio remușcare, ba chiar dau vina pe tine pentru mizeriile lor și sunt prieteni care te sună azi (ziua mea este în aprilie), ca să te întrebe în ce zi faci petrecerea de ziua ta, ca să-și aleagă vacanța în funcție de asta. Totul pentru a se asigura că vor fi prezenți dacă faci party de ziua ta”, a mai mărturisit Oana Roman, pe Instagram.