Cântăreața irlandeză Sinead O’Connor a murit, miercuri, la vârsta de 56 de ani. Ea a fost găsită inconștientă la o adresă din Londra și a fost declarată decedată la fața locului, a anunţat Poliţia Metropolitană din Londra.
„Poliţia a fost chemată miercuri, 26 iulie, la ora 11:18, pentru a anunţa că o femeie este în stare de inconştienţă la o adresă rezidenţială … Ofiţerii s-au prezentat şi o femeie în vârstă de 56 de ani a fost declarată decedată la faţa locului”, a precizat Poliţia metropolitană într-un comunicat citat de Reuters, conform stirileprotv.
„Decesul nu este tratat ca fiind suspect. Un dosar va fi pregătit pentru medicul legist”, se adaugă în document.
Foarte mulți artiști au reacționat după ce au aflat vestea cutremurătoare.
Michael Stipe, solistul trupei REM, muzicianul American Tori Amos și cântărețul irlandez Shane MacGowan s-au numărat printre cei care i-au adus cântăreței un omagiu pentru onestitatea feroce, prezența intensă și spiritul fără compromisuri.