Românii au prins gustul călătoriilor și nu scapă nicio ocazie pentru a evada din stresul cotidian spre destinații vesele și relaxante. Ofertele agențiilor de turism sunt atrăgătoare iar prețurile, în funcție de preferințe, sunt pentru toate buzunarele.
Portalul vola.ro a publicat recent un Top 10 al târgurilor de Crăciun din acest an deloc liniștit pe care îl publicăm integral:
Perioada: 19 noiembrie – 26 decembrie 2022
Dacă este prima oară când călătorești special pentru un târg de sărbători, Viena este destinația perfectă de unde să începi.
Topul nu putea începe cu un alt târg decât cel vienez, din fața Primăriei orașului, care se ține aici încă din 1975. În Rathausplatz, vei găsi zeci de căsuțe din lemn cu tot felul de preparate locale festive, decorațiuni handmade, suveniruri și vin fiert. Iar dacă vrei să te încălzești și să faci puțină mișcare, ai și un patinoar învăluit într-un decor de poveste.
P.S.: Dacă zbori în Viena, ai avantajul de a putea vizita mai multe târguri festive. Cel de lângă Palatul Belvedere se deschide pe 18 noiembrie, iar cel din Maria-Theresien Platz și mai devreme, pe data de 16. Și la Palatul Schönbrunn are loc un târg, ce își deschide porțile pe 19 noiembrie și durează până pe 4 ianuarie.
Perioada: 17 noiembrie 2022 – 1 ianuarie 2023
Rămânem în Austria, de data aceasta în Salzburg, un alt oraș cunoscut pentru spiritul său de sărbătoare. Târgul de aici respectă tradițiile trecutului, astfel că arată aproape la fel ca în secolul 15. Chiar lângă cetatea Hohensalzburg vei găsi căsuțele din lemn și bradul împodobit.
Fiind vorba despre orașul lui Mozart, colindele și muzica de sărbătoare sunt tratate cu maximă seriozitate. Vei putea asista la concerte gratuite și spectacole, ceea ce va face experiența cu adevărat magică.
Perioada: 15 noiembrie – 23 decembrie 2022
Ultima recomandare austriacă este târgul organizat în Innsbruck, chiar în centrul vechi al orașului. Fațadele superbe ale clădirilor din jurul bradului de Crăciun completează perfect tabloul. Iar dacă ești iubitor de natură, ai la dispoziție o mulțime de variante de petrecere a vacanței de iarnă.
După ce vizitezi târgul, poți organiza o tură la schi, ca apoi să te întorci în oraș pentru atmosfera festivă și un vin fiert, care să te încălzează pe interior.
Perioada: 21 noiembrie – 23 decembrie 2022
Ne mutăm din Austria în Germania, pentru o altă destinație ideală înainte de sărbători. Târgul principal din Köln este unul dintre cele mai apreciate din Europa, așa că rezervă-ți călătoria până de Crăciun, căci evenimentul se termină pe data de 23 decembrie.
Vei găsi târgul chiar lângă Catedrala din centrul orașului, iar apoi te poți plimba și prin târgurile secundare. Dacă pleci în vacanță alături de cei mici, nu ratați orașul lui Moș Crăciun sau, cum este denumit local, Nikolausdorf. Apoi, bucurați-vă de o plimbare pe patinoar, printre steluțe, îngerași și luminițe.
Perioada: 21 noiembrie 2022 – 1 ianuarie 2023
Dacă n-ai vizitat deja capitala Germaniei, poți combina un city break cu un tur festiv al târgurilor care se întind în tot orașul. Da, vorbim despre zeci de târguri, mai mici sau mai mari, unul dintre ele fiind dedicat cățeilor și iubitorilor de patrupezi.
Printre cele mai mari și mai frumoase târguri sunt cele din zonele Spandau, Alexanderplatz, Gendarmenmarkt și Palatul Charlottenburg, dar noi îți recomandăm să nu te rezumi la ele. Zboară la Berlin și explorează tarabele cu produse locale – vei găsi mici comori neașteptate!
Perioada: 19 noiembrie 2022 – 1 ianuarie 2023
Dacă nu vrei să călătorești foarte departe, dar vrei să ai experiența unuia dintre cele mai frumoase târguri de Crăciun, Budapesta reprezintă varianta ideală.
Târgul de aici se întinde în două zone – Piața Vorosmarty și zona Basilicii. În cea din urmă, vei putea vedea proiecții direct pe clădirea fascinantă și ai și un patinoar generos, pentru serile reci de iarnă.
Perioada: 26 noiembrie 2022 – 6 ianuarie 2023
Festivitățile încep mai târziu în capitala Cehiei, la final de noiembrie, însă țin până în prima săptămână din ianuarie. Și ce poate fi mai frumos decât Ceasul Astronomic într-un cadru decorat minunat, cu bradul de Crăciun în dreptul turnurilor vechi ale catedralei Our Lady Before Tyn?
Bucură-te de o cană de grog și mănâncă o porție delicioasă de mâncare specifică Cehiei, în timp ce admiri căsuțele cu decorațiuni făcute manual.
Perioada: 25 noiembrie 2022 – 8 ianuarie 2023
Bruges nu este la fel de mare precum orașele de mai sus. Totuși, farmecul său aparte devine absolut irezistibil în preajma sărbătorilor. Aici, toate clădirile par făcute din turtă dulce, iar decorul festiv nu face decât să adauge un plus de magie.
Plimbă-te printre standuri, bea o ciocolată caldă belgiană și bucură-te de patinoar. La plecare, te poți opri și în Bruxelles, căci și acolo ai de vizitat câteva târguri superbe!
Perioada: 18 noiembrie 2022 – 1 ianuarie 2023
Când spunem Copenhaga, spunem hygge – confort, căldură, senzația plăcută de a fi liniștit, senin și bucuros. Ce alt loc mai bun pentru a experimenta sărbătorile de iarnă?
Deși în oraș vei găsi mai multe târguri, noi te sfătuim să nu ratezi spectacolul din Grădinile Tivoli. Acestea se vor umple cu decorațiuni și te vor introduce într-o lume magică, nemaiîntâlnită!
Perioada: 25 noiembrie – 26 decembrie 2022
Strasbourg a fost numit de mai multe ori „capitala Crăciunului” și există multiple motive. Pe timp de iarnă, acest orășel fermecat este infuzat în magia sărbătorilor. Oriunde te uiți, vezi îngerași, reni, oameni de zăpadă, steluțe și globulețe.
Ai la dispoziție o lună întreagă să-ți planifici călătoria și să te bucuri de cele peste 300 de căsuțe tradiționale cu produse locale, dar și de întreg orașul împodobit ca în povești!
Indiferent ce destinație vei alege dintre cele de mai sus, un lucru e sigur: vei descoperi târguri de Crăciun minunate și vei avea parte de o vacanță magică.