Gabi Tamaș și Serghei Mizil, șpriț de iarnă împreună cu fanii: „El e combatant ca mine”

Gabi Tamaș și Serghei Mizil, șpriț de iarnă împreună cu fanii: „El e combatant ca mine”
Serghei Mizil și Gabi Tamaș. Sursa foto: Serghei Mizil / Facebook

Gabi Tamaș și Serghei Mizil se vor întâlni cu fanii lor pe 13 decembrie, în cadrul unui eveniment special, intens solicitat de telespectatorii Asia Express. Atmosfera va fi întreținută de Azur și Taraful Uncheșilor.

Tamaș: Așa am ajuns la acest șpriț de iarnă…

„Multă vreme oamenii, pe de o parte mă judecau pentru obiceiurile mele, pe de altă parte își doreau să petreacă timp cu mine. După ce m-au cunoscut mai bine în Asia Express, văd că sunt tot mai mulți cei care vor să ne distrăm împreună. Așa că m-am gândit să creez un context pentru toată povestea asta. Așa am ajuns la acest șpriț de iarnă și la întrebarea: vreți să ne vedem sâmbătă seara? Ne propunem să fie o seară ca la carte, una de care fiecare dintre cei prezenți să își aducă aminte mult timp”, a spus Gabi Tamaș, potrivit Libertatea.

De altfel, Tamaș a vorbit recent despre pasiunea lui pentru alcool: „M-au învățat foarte multe și ieșirile astea în oraș, și prostiile pe care le-am făcut. Poate mi-au dat și o răutate mai mare în teren. (…) Nu poți spune că eu am făcut exces la băutură, că beau în fiecare zi de mă pun în patru labe, gen Paul Gascoigne sau alte legende ale fotbalului… Eu beam tărie și vin, de toate. Le-am băut pe toate. Spirt nu cred că am băut, dar o să-l încerc. Ha, ha, ha!”.

Mizil: Mă bucur să fiu cu Tamaș și cu alții ca noi, să ne bucurăm de viață

Și Serghei Mizil s-a arătat entuziasmat de eveniment, spunând că îi tot scriu oamenii că „vor să bea cu mine”.

„Dacă beau cu fiecare în parte, înseamnă că numai asta trebuie să fac și nici să-i refuz nu-mi place. Așa am ajuns la ideea că mai bine beau cu toți odată. M-am tot gândit, dar n-am pus-o în practică până când n-a venit Gabi să zică: «Hai»! Gabi Tamaș e combatant ca mine la subiectul ăsta și n-aș fi văzut pe cineva mai bun să facem treaba asta împreună. M-am apropiat mult de el la Asia Express 2025 și mă bucur să fiu cu el și cu alții ca noi, să ne bucurăm de viață. Șprițul e mai mult decât ceva ce bei. E poftă de viață, e bucuria de-a fi cu ai tăi, iar șprițarii ca noi înțeleg treaba asta”, a mai spus Serghei Mizil.