Tudor Chirilă, reacție dură după înfrângerea Argentinei: „Pentru că Messi nu e Maradona”

Tudor Chirilă, reacție dură după înfrângerea Argentinei: Pentru că Messi nu e Maradona
Foto: Instagram

Tudor Chirilă a avut o reacție în mediul online în urma rezultatului meciului dintre Argentina și Arabia Saudită, care a șocat internetul.

Tudor Chirilă îl consideră pe Maradona mai bun decât Messi

Tudor Chirilă urmărește Campionatul Mondial și pare că este foarte implicat. În urma înfrângerii Argentinei în fața Arabiei Saudite artistul a lansat o provocare o Facebook. Acesta consideră că Maradona a fost mai bun decât Messi.”El Pibe D’Oro” a câștigat Cupa Mondială în 1986, în Mexic, iar Messi nu are niciun titlu mondial cu Argentina.”Pentru că Messi nu e Maradona”, a scris Tudor Chirilă pe Facebook iar reacțiile fanilor nu au întârziat să apară.

Messi apărat de suporteri

Internauții au sărit în apărarea idolului argentinian și au motivat că pe vremea lui Maradona nu exista VAR, iar golul cu mâna din meciul cu Anglia, din sferturile de finală, ar fi fost anulat dacă s-ar fi jucat în aceste timpuri.

„Mă scuzați, dar și România a făcut 1-1 cu Argentina în 90, cu Maradona în teren, iar în 94 i-am eliminat. Ghinioane sau noroace, depinde de unde te uiți, se întâmplă. Iar dacă pe vremea lui Maradona ar fi fost VAR-ul care azi le-a anulat 3 goluri argentinienilor (pe merit, dar două la limită), nici Mano de Dios nu ar fi existat, deci nici Maradona nu era campion mondial”, a comentat un internaut.

Arabia Saudită și-a surprins suporterii cu o victorie superbă în fața Argentinei, chiar în primul meci din Qatar.

Urmăriți B1TV.ro și pe