Xonia a vorbit despre boala autoimună care i-a schimbat viața. Ea se afla în Australia când și-a dat seama că ceva nu este bine cu organismul ei, conform Cancan.
„Primul semnal de alarmă a fost un simptom pe care l-am împărtășit cu mama mea, pentru că ea este asistentă medicală. În cinci zile am fost în spital, la investigații, și am primit diagnosticul. Din acel moment, mi s-a schimbat viața radical, la 180 de grade. Am depistat rapid în Australia, dar am mai avut simptome înainte, dar erau simptome care pot fi comune pentru mai multe afecțiuni. Simptomul pe care l-am împărtășit cu mama mea era clar că este ceva în neregulă și, din acest motiv, mama mea m-a programat la acel departament pentru a mă verifica. De aici am primit primul diagnostic. Nu vreau să spun care este acest prim semnal, pentru că aș intra prea mult în intimitatea mea”, a spus Xonia.
La un moment dat, după zeci de consultații, medicii i-au găsit tratamentul adecvat cântăreței. Ea spune că a urmat acceptarea apoi.
„După a urmat acceptarea. Doar cei care au primit un diagnostic permanent pot înțelege așa ceva. Când ai un diagnostic care îți amenință viața, eu chiar pot să mor, dacă nu sunt tratată. E ceva greu! Pot trece prin operații prin care să mi se scoată organele. Dacă rămâi cu inflamația în corp, poți să rămâi și fără organe. O problemă autoimună presupune ca imunitatea ta să fie prea mare încât să îți omoare și celulele bune, nu doar celulele rele. Eu am bufnit în plâns când am aflat. Am crezut că mi s-a terminat viața. Nu am înțeles cum și de ce. A fost un moment de șoc”, a adăugat fosta concurentă de la „Bravo, ai stil”.