Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, s-a arătat de părere că principala provocare ține de recâștigarea încrederii oamenilor, un demers pe care îl susțin inclusiv premierul și Guvernul în ansamblul său. „Asta demonstrează de fapt că politizarea sănătății este un lucru greșit”, a subliniat social-democratul, vineri, într-o conferință de presă.
„Cred că lucrul cel mai greu pe care îl avem de îndeplinit, dincolo de lucrurile pe care le facem pentru funcționalitatea sistemului de sănătate, este legat de recâștigarea încrederii oamenilor. Recâștigarea încrederii oamenilor e un lucru dificil, mai ales în condiții de pandemie. Lucrăm însă la acest lucru foarte, foarte serios, împreună cu colegii de la Ministerul Sănătății. Să știți că și membrii Guvernului României, primul-ministru sprijină acest demers și asta demonstrează de fapt că politizarea sănătății este un lucru greșit. Oamenii de bună-credință ajută la rezolvarea problemelor din sănătate, mai ales într-o situație de criză, și cred că acesta ar trebui să fie mesajul care poate să ducă, bineînțeles, cuplat cu ceea ce reușim noi să realizăm, la recâștigarea încrederii cetățenilor în sistemul de sănătate și în clasa politică, până la urmă”, a declarat ministrul Alexandru Rafila.
Politicienii trebuie să nu mintă și să lucreze în folosul cetățenilor pentru a le recâștiga încrederea, susține social-democratul.
„Dacă suntem serioși, dacă lucrăm în folosul cetățenilor, nu mințim, lucrul acesta este extrem de important, atunci încrederea oamenilor în noi va fi recâștigată”, a adăugat Alexandru Rafila.