Mihai Chirica, primarul Iașiului, vrea să facă economii la buget întâi dând afară angajații care au venit beți la serviciu sau nu și-au făcut treaba conform fișei postului. Primarul a admis, totuși, că nu sunt prea multe cazuri de acest fel. Declarația a fost făcută în contextul în care instituțiile trebuie să-și reducă cheltuielile de personal.
„Începem cu toți angajații care nu-și respectă relația cu primăria, cu comunitatea, și sunt și astfel de cazuri. De ce trebuie să ne ascundem? Nimeni nu-i perfect, și nici Iașiul nu emblema perfecțiunii față de ce se întâmplă și în alte instituții”, a declarat Mihai Chirica, la Antena 3 CNN.
Primarul a admis, totuși, că nu sunt prea multe cazuri de acest fel.
„Nu știu, cred că au fost două sau trei cazuri. Le-am dat ca exemplu, pentru că, la fel ca în orice organizație sau instituție, inclusiv în cadrul instituției pe care o conduc, există oameni care nu au nimic de-a face cu emblema și onoarea unei instituții care reprezintă o comunitate publică locală și, prin urmare, cu ei vom începe.
De ce să dau afară pe cineva care își face treaba sau de ce să îi tai salariul? Începem cu ei. Sunt persoane care au fost prinse în diverse situații, au lipsit de la serviciu sau nu și-au îndeplinit atribuțiile. Începem cu ei. Sunt oameni care sunt deja la pensie și care se află pe prelungirea prevăzută de lege, în a doua categorie, și așa mai departe”, a mai afirmat Chirica.
Marți, Ministerul Dezvoltării a publicat în transparență decizională proiectul privind reforma administrației. Guvernul Bolojan urmează să-și asume răspunderea și în acest caz.
„Proiectul prevede o scădere cu 10% a cheltuielilor de personal din administrația publică centrală, fără să fie afectate salariile de bază ale angajaților, prin reorganizarea instituțională, reducerea de sporuri sau tăieri de posturi. La nivelul autorităților locale se prevede o reducere a posturilor de la pct. 1 din anexa la OUG nr. 63/2010, care va genera pe ansamblul autorităților administrației publice locale o reducere cu 10% a posturilor ocupate”, a transmis Ministerul Dezvoltării, într-un comunicat.