Dacă Oficiului Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor (ONPCSB) îşi făcea treaba Rovana Plumb şi Partidul Social Democrat (PSD) nu ajungeau să ne facă de râs în faţa întregii lumi, a precizat senatorul PNL, Florin Cîţu, într-o postare de pe Facebook, de luni.
Senatorul şi-a început postarea cu faptul că Rovana Plumb nu şi-a putut justifica sursele de venit în faţa Comisiei pentru afaceri juridice (JURI).
„Comisia Europeană ne-a dat o lecţie usturătoare. A respins un candidat la funcţia de comisar european pe motivul că finanţele candidatului arata al naibii de suspect. Rovana Plumb, propusă de guvernul României, are probleme mari în a explica cum se “finanţează” iar CE i-a arătat uşa”, a scris senatorul în postare.
Ulterior, el a acuzat Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor (ONPCSB) de faptul că i-a „scăpat” problematica Rovanei Plumb.
„În România instituţiile statului tac mâlc. Implicit ne spun că totul este ok cu finantelele politicianului psd-ist. Este a doua “scăpare” a celor de la Oficiului Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor. Prima scăpare? Orlando şi relaţia lui cu Rusia”, a adăugat Florin Cîţu.
„Dacă ONPCSB îşi făcea treaba Rovana şi PSD nu ajungeau să ne facă de râs în faţa întregii lumi”.
În continuare, Florin Cîţu a precizat că marţi va cere audierea ONPCSB în comisia de buget finanţe a Senatului pentru a explica „de ce nu a oprit-o” pe Rovana Plumb să ajungă în postura de candidat la o funcţie de comisar european.
„Mâine (marţi – n.r.), în comisia de buget finanţe din Senat, voi CERE audierea de URGENŢĂ a ONPCSB în legătură cu Rovana Plumb. Aceste instituţii au rolul de a ne proteja de astfel de situaţii. De aceea sunt plătiţi cei de acolo”, a ameninţat senatorul.
„ONPCSB trebuie să explice de ce nu a oprit acest candidat dacă cei de la CE au depistat imediat probleme cu finanţele personale ale candidatului”, a încheiat el.
Postarea originală de pe Facebook a senatorului PNL, Florin Cîţu