Băsescu: Avem o legislație șubredă care face ca un procuror să pună guvernul în poziția de a fi demis. Dacă am ajuns în țara în care procurorii dărâmă guverne, putem să punem lacătul pe democrație (VIDEO)

Băsescu: Avem o legislație șubredă care face ca un procuror să pună guvernul în poziția de a fi demis. Dacă am ajuns în țara în care procurorii dărâmă guverne, putem să punem lacătul pe democrație (VIDEO)
Foto: B1 TV

Fostul președinte Traian Băsescu l-a atacat dur pe magistratul care instrumentează dosarul lui Victor Ponta, într-o intervenție telefonică pentru B1 TV, la emisiunea Ultimul Cuvânt, moderată de Cătălin Striblea.

Băsescu a declarat că procurorul despre care face referire este „proaspăt în DNA” şi că probabil a primit instrucţiuni cum să dărâme Guvernul. Fostul preşedinte susţine că un magistrat poate dărâma oricând un Executiv prin acuzaţiile pe care le aduce, chiar dacă acesta nu are calitatea unui judecător.

”Avem o legislație șubredă care face ca un procuror, fie el și stagiar, să pună guvernul în poziția de a fi demis, ceea ce nu are nimic comun cu statul de drept. Procurorul acela probabil e unul proaspăt venit în DNA, care a primit instrucțiuni cum să dărâme guvernul. Dacă am ajuns în țara în care procurorii dărâmă guverne, putem să punem lacătul pe democrație”, a declarat Traian Băsescu în emisiunea lui Striblea.

”Maine orice guvern poate fi dărâmat pe simpla prezumție de vinovație a unui procuror, dar care nu are girul unui judecător să spună că este vinovat”, a mai continuat Traian Băsescu.

”Cei care cred ca instituțiile statului pot să suplinească forța opoziției sau a puterii se înșala amarnic. Eu prevăd că cei care cred în astfel de lucruri vor fi ei mai devreme sau mai târziu în cătușe. Nu poți destabiliza un stat prin alte mijloace decât cele democratice”, a mai afirmat fostul președinte.

Traian Băsescu spune că în cei 10 ani de mandat nu i-a trecut niciodată prin minte să se folosească de instituţii pentru disputele cu şefii executivelor: ”din cei 10 ani, patru ani am avut un premier ostil care se numea Călin Popescu Tăriceanu, trei un premier ostil care se numea Victor Ponta. Niciodată, în timpul cu Tăriceanu şi cu Ponta, nu mi-a trecut prin cap să folosesc altceva decât mijloace politice în disputele cu premierii”.

Fostul lider de la Cotroceni mai este de părere că cererea DNA de ridicare a imunităţii lui Ponta pe motiv de conflict de interese este „minoră”: ”acţiunea publică prin care se cere ridicarea imunităţii pentru conflict de interese mi se pare mărută, minoră, atâta timp cât ai un preşedinte în funcţie care a fost într-un conflict grosolan de interese și justiția a spus >”.

”Nu cei numiți stabilesc echilibrul de putere politică”, a insistat acesta.

”Nu există procuror sau judecător care să poată spune >”, a mai precizat Traian Băsescu pentru B1 TV.

Băsescu, despre procurorul care instrumentează dosarul lui Ponta

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
01:51 - Rezultate parțiale alegeri parlamentare 2024: PSD e pe primul loc, după centralizarea voturilor din peste 80% dintre secții, urmat de AUR, PNL și USR
00:50 - Rareș Bogdan spune că PNL ar trebui să treacă în opoziție: Să ne ducem iar în brațele PSD înseamnă că nu am înțeles nimic și suntem complet cretini
00:47 - Tanczos Barna: Partidele democratice, obligate să constituie o coaliție care să înlăture toate partidele extremiste din preajma guvernului
00:28 - Ce este PSD Unit, partidul surpriză care a clonat PSD la alegerile parlamentare 2024
00:24 - Cristina Prună: Cât timp deciziile vor depinde de votul USR, nu vor crește taxe, ci vor scădea cheltuielile la stat
00:04 - George Tuță: Eram convins că românii au înțelepciunea de a alege moderația. Este vremea construcției, iar PNL va începe neîntârziat implementarea tuturor proiectelor pe care le-am anunțat
00:03 - Ciprian Ciucu: „Primul lucru va fi să reformăm clasa politică, începând cu partidul nostru. Vom fi parte a unei coaliții doar dacă sunt luate măsurile de reformă a lumii politice”
23:56 - David Popovici a anunțat că postările cu declarații pro-Călin Georgescu distribuite pe TikTok în numele său sunt false
23:49 - Gigi Becali, întrebat cu cine va negocia AUR: Cu USR satanist nu stau la masă. Aș sta la masă cu PNL și PSD dacă nu vine cineva din comunitatea comunităților. Nici cu femeile nu negociez
23:31 - Laurențiu Gîdei, despre confuzia din Galați: Cei care organizează alegerile ar trebui să își dea demisia. Să îi ia naiba! / PSD cred că ar trebui să își lingă rănile, să se reformeze, nu să intre la guvernare / Revolta românilor, întemeiată (VIDEO)