Băsescu, despre șansele lui Nicușor Dan: “Eu sunt optimist. Condiția este una singură. Să nu pice în capcana de a începe negocieri cu Ciolacu, Ponta sau cu Predoiu. El are un singur partener: poporul român” (VIDEO)

Băsescu, despre șansele lui Nicușor Dan: “Eu sunt optimist. Condiția este una singură. Să nu pice în capcana de a începe negocieri cu Ciolacu, Ponta sau cu Predoiu. El are un singur partener: poporul român” (VIDEO)
Sursa foto: Inquam Photos / Adriana Neagoe

Fostul președinte al României, Traian Băsescu, a discutat în cadrul emisiunii Politica Zilei, moderată de Ioana Constantin, pe B1 TV,  despre șansele lui Nicușor Dan de a câștiga alegerile prezidențiale.

Băsescu a menționat că este optimist, însă l-a avertizat pe Nicușor Dan să nu pice “în capcana de a începe negocieri cu Ciolacu sau cu Ponta sau cu Predoiu”. Fostul președinte a ținut să precizeze că “Nicușor Dan are un singur partener: poporul român”.

„Deci eu sunt optimist. Condiția este una singură”

“Eu sunt optimist. În primul rând, eu am trăit situații de genul ăsta. În 2000, eu am candidat la Primăria Capitalei. Sorin Oprescu a luat în primul tur 44 %, eu am luat 16 %. Am refuzat orice alianță. Am spus că fac alianță cu bucureștenii și în turul 2 l-am bătut de la 16% la 44.

În ceea ce privește alegerile legislative, situația este cu totul alta.

Au ieșit 9 milioane de români la vot pentru 11 candidați, acum au rămas 2.

Păi vor fi cel puțin două-trei milioane, care nu-și mai regăsesc opțiunea de vot în cei 2. În schimb, din cei 9 milioane, care n-au fost în primul tur la vot, vor fi oameni care își vor găsi opțiunea în Nicușor Dan. Pentru că partea de naționalism extremist deja s-a consumat din primul tur prin Simion.

Deci eu sunt optimist. Condiția este una singură. Nicușor Dan să nu pice în capcana de a începe negocieri cu Ciolacu sau cu Ponta sau cu Predoiu. Nicușor Dan are un singur partener pentru turul 2: poporul român. Și să-i lase pe ei să facă ce vor, să anunțe, care vrea să-l susțină, care nu, nu, mai ales că văd că e un post de televiziune a unui pușcăriabil, care, domnule, Ponta este omul care stabilește câștigătorul … Ponta e unul de teapa lui Crin Antonescu, un mincinos, unul care se dă cunoscător de economie și care a profitat de faptul că Guvernul Boc redresase țara și a venit el și a început să împartă bani la popor. A dat înapoi și pensiile speciale, a dat înapoi tot și i se pare că a fost mare guvernant, după ce alții au redresat tara după unul căruia, în plină criză, îi duduia economia în cap”.