Premierul Ilie Bolojan (PNL) a declarat că Ordonanța de Urgență privind declararea situației de criză pe piața carburanților va fi adoptată de Guvern miercuri sau joi. Acesta a punctat că, indiferent ce măsuri va lua Guvernul, România nu are cum să evite efectele conflictului din Orientul Mijlociu.
„Mâine sau joi o să adoptăm acest prim act normativ. Până acum, prin dialogul cu marile benzinării, ne-am asigurat că nu se mută creșterea direct în buzunarele românilor, ci că aceasta e mult mai lentă. În alte țări europene, prețurile sunt mai mari. Orice am face nu înseamnă că putem anula această creștere. Blocajul din Golf are un impact global pe care nu-l putem evita.
Au fost discuții despre limitarea adaosului comercial la carburanți, așa încât să nu crească prețurile speculativ. O reducere de adaos e suportabilă acolo unde lanțurile sunt integrate. Unde sunt doar comercianți, marja lor de adaos nu e foarte mare, iar o reducere la jumătate ar putea să-i ducă în situația în care să nu-și poată acoperi costurile, asta au spus. În această situație, efectul pieței ar putea fi să nu se mai aprovizioneze, ceea ce ar putea duce la penurie, mai ales în stațiile mici”, a declarat Ilie Bolojan, la Euronews.
El a insistat apoi că orice măsuri ar lua, Guvernul nu poate anula complet impactul crizei din Golf.
„Acest prim pachet oferă condiții generale. Există o combinație de combustibil în stoc, la preț mic, și combustibil la prețul zilei. Nu e previzibil ce se va întâmpla în Golf.
Dacă am reduce taxele acum pentru toată lumea, în loc ca românii să vadă reduceri, ar continua să vadă creșteri. Pentru transport și agricultură plătim deja miliarde.
Scenariul reducerii e pe masă, dar doar după ce se ajunge la stabilitate și se vede ce s-a încasat și care sunt costurile”, a mai explicat premierul, pentru Euronews.