Burduja: Câteva asociații tot sabotează investițiile în sectorul energetic românesc. Cui servește blocarea inițiativelor care ar putea să rupă ghearele dependenței europene față de gazul rusesc?

Burduja: Câteva asociații tot sabotează investițiile în sectorul energetic românesc. Cui servește blocarea inițiativelor care ar putea să rupă ghearele dependenței europene față de gazul rusesc?
Sursa Foto: Facebook/ Sebastian Burduja

Sebastian Burduja (PNL), ministrul Energiei, a acuzat câteva ONG-uri că „de ani de zile sabotează investițiile strategice în sectorul energetic românesc”. Acesta s-a întrebat apoi ce surse financiare din afara țării au aceste asociații de-și permit să deschidă „procese pe bandă rulantă” și „să plătească regește avocați”.

Burduja a mai susținut că utilizarea gazelor din Marea Neagră înseamnă securitate și independență energetică pentru România, apoi a întrebat „cine NU vrea ca țara noastră să își folosească resursele și să nu mai fie la cheremul niciunui alt stat?”.

Burduja denunță sabotajul la investițiile strategice în sectorul energetic românesc

„Quod erat demonstrandum. Aflu, din păcate fără surprindere, că tentativele de blocaj cu orice preț ale proiectelor energetice strategice pentru România continuă. Ieri era mediul, astăzi este moștenirea culturală de pe fundul Mării Negre. Ce va fi oare mâine?

Nu mă intimidează nici jignirile, nici amenințările, nici solicitările de demisie ale câtorva asociații care, de ani de zile, sabotează investițiile strategice în sectorul energetic românesc. Deschid procese pe bandă rulantă, plătesc regește avocați, sunt bine finanțate (oare din ce surse și care e ponderea surselor externe vs. donații de la cetățenii care chiar cred într-o cauză?!). Nu voi renunța niciodată să lupt pentru valorile în care cred și am o singură datorie: să reprezint interesele românilor. Și asta voi face până la capăt”, a scris ministrul Energiei, pe Facebook.

Burduja: Cui servește blocarea oricărei inițiative care ar putea, cu adevărat, să rupă ghearele dependenței europene față de gazul rusesc?

Sebastian Burduja a dat apoi de înțeles că structurile care tot blochează investițiile strategice în sectorul energetic românesc practic fac jocul Rusiei, căci țin Europa dependentă de gazul rusesc.

„Pentru cine vrea să înțeleagă, utilizarea gazelor din Marea Neagră de către România înseamnă securitate și independență energetică pentru țara noastră, pentru o parte importantă din această regiune și pentru acea Europă care crede în valorile democratice.

Deci, nu pot să nu mă întreb: cine NU vrea o Românie și o Europă independente energetic? Cine NU vrea ca țara noastră să își folosească resursele și să nu mai fie la cheremul niciunui alt stat, cu atât mai puțin al unuia care a folosit energia ca armă de șantaj timp de decenii? Cui servește blocarea oricărei inițiative care ar putea, cu adevărat, să rupă ghearele dependenței europene față de gazul rusesc?

Răspunsurile sunt evidente. Și asta nu e tot. Proiectul celui mai mare parc fotovoltaic din Europa, de 1000MW, o investiție de peste 800 de milioane de euro, care urmează a fi realizată în județul Arad, a fost blocat de o asociație non-guvernamentală pentru că afecta păsările din zonă.

Am cel mai mare respect pentru societatea civilă. Am fondat două ONG-uri. Știu cât de greu este să dedici timp, să strângi voluntari, să lupți pentru cauze bune. Totodată, iubesc natura, animalele, istoria acestei țări. Și tocmai de aceea știu că facem ceea ce trebuie pentru a avea energie sigură, ieftină și verde — în această ordine de priorități — pentru toți românii. Pentru o Românie a generațiilor viitoare, pe picioarele ei, sigură și competitivă”, a mai scris ministrul Sebastian Burduja, pe Facebook.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`