Călin Georgescu și-a depus, vineri, la Biroul Electoral Central, dosarul pentru candidatura la alegerile prezidențiale din luna mai.
Georgescu a făcut și câteva declarații după depunerea candidaturii. El a precizat că poporul român a înviat democrația, care fusese „ucisă” pe 6 decembrie. El a menționat că a strâns peste 324.000 de semnături.
Imaginile din Galeria Foto pot fi văzute AICI.
De asemenea, el a menționat că împărtășește aceleași idealuri cu președintele Donald Trump și a a afirmat că întreaga lume se uită la România.
„Viitorul poporului român stă în măreția lui și în spiritul său neînfricat și categoric în mâinile Lui Dumnezeu, în care crede cu toată ființa sa.
De aceea, poporul român a câștigat și va câștiga mereu. Astăzi, am depus dosarul de candidatură, dar înainte de asta, vreau să spun că pe 6 decembrie 2024 a fost ucisă democrația, iar astăzi, pe 7 martie 2025, poporul român a înviat-o.
Am depus, cum spuneam, dosarul de candidature, astăzi, pe 7 martie 2025, cu peste 324.000 de semnături, din respect față de poporul român, care a înțeles că trebuie să-și apere democrația și libera exprimare.
Lângă poporul român a fost partidul AUR, reprezentat de George Simion, aici lângă mine, și de partidul POT, reprezentat prin Anamaria Gavrilă, cărora le mulțumesc foarte mult pentru tot ce au făcut, strângerea de semnături și susținere. Clar în toată această perioadă, am trecut prin foc și sabie și este bine pentru că prin suferință am aflat toți și am înțeles valorile fundamentale legate de pace, de democrație și de libertate.
Nu poți să le înțelegi decât când le-ai pierdut. De aceea spun tuturor că este bine să ne apărăm, și am înțeles asta, democrația. Este bine să ne luptăm pentru libertate și pentru pace. Pacea nu o primim, trebuie să te lupți pentru ea, așa cum au făcut-o cu mare demnitate moșii și strămoșii noștri”, a declarat Georgescu.
„În același timp, am ridicat steagul democrației și libertății, pe care îl îmbrățișăm împreună cu președintele Donald Trump, care a făcut același lucru, cu administrația Trump-Vance, pe care o urmăm împreună pentru aceleași idealuri și pentru aceleași valori comune pe care le îmbrățișăm, și anume, pacea, democrația și libertatea.
Prin urmare, tot ce înseamnă administrația Trump și Vance pentru aceste valori le îmbrățișăm împreună. Acum am un singur mesaj pentru sistemul corupt și pentru clasa politică abjectă aflată la putere.
Eu le transmit așa, că în acest moment, tot mapamondul se uită la România, la măreția poporului român și la modul ingrat și ilegal în care sistemul corupt și clasa politică a acționat. S-a putut odată, dar nu va mai exista și a doua oară modul în care au distrus democrația. Pentru că prima dată putem să acceptăm că este culpă, a doua oară înseamnă că este cu premeditare și atunci vor fi judecați de toate instanțe și de legile lumii umane, cât și de toate legile divine”, a mai spus Călin Georgescu.
La finalul discursului, Georgescu a menționat că va accepta să răspundă doar la 3 întrebări din partea jurnaliștilor.