Elena Lasconi, candidatul USR la alegerile prezidențiale, și-a caracterizat contracandidații la cursa pentru Cotroceni într-un singur cuvânt. Astfel, pe George Simion l-a numit huligan, pe Crin Antonescu, leneș, Victor Ponta, impostar, iar Nicușor Dan, primar.
Șefa USR a fost rugată, marți, la Antena 3, să caracterizeze într-un cuvânt mai mulți politicieni. Aceasta l-a numit pe Ilie Bolojan, președintele interimar- profesionist, pe George Simion, liderul AUR, îl consideră huligan, candidatul coaliției, Crin Antonescu- leneș, candidatul indepenedent, Victor Ponta- impostar, candidatul independent Nicușor Dan- primar, conform observatornews.
Elena Lasconi a mai fost întrebată ce cuvânt ar caracteriza mai multe țări.
„România – sufletul meu, Europa – casa mea, Rusia – duşmanul, Ucraina – protecţia noastră, SUA – aş vrea să cred protecţie. China – cel mai mare jucător în ce priveşte comerţul, Franţa – jucătoare, Germania la fel şi cu Marea Britanie”, a afirmat Elena Lasconi.
În plus, despre Republica Moldova, lidera USR a spus că este „sora noastră”.