Președintele USR, Cătălin Drulă, a criticat dur, în emisiunea Politica zilei, cu Ioana Constantin, faptul că PNL insistă cu comasarea alegerilor, în încercarea de a fugi de răspundere în fața electoratului:
„Ei cred că prin manipulare vor reuși cumva să se păstreze la putere și consideră, mai ales partenerul de guvernare care a predat guvernarea socialiștilor, PNL-ul, cred că au dreptul sfânt de a rămâne la guvernare în orice condiții și singurul lucru care îi deranjează și pe liderii lor sunt alegerile, pe care le consideră un eveniment nefericit care se mai întâmplă în democrație”.
Cătălin Drulă a mai pecizat că a invoca soluția comasării pentru reducerea cheltuielilor înseamnă de fapt o soluție pentru reducerea democrației:
„E ridicol, de fapt. Mie mi-ar fi rușine în locul lor, dar știu că nu au rușine. Să îți fie atât de frică, de groază de întâlnirea cu electoratul! Ei tot speră cumva că pot face o combinație, o șmecherie, o învârteală ca voturile din dreptul PNL să nu fie cele pe care oamenii ar vrea să le dea, ci să se mai adune încă unele. Calculele sunt că dacă primarul într-o localitate este sau a fost de la PNL, omului îi scapă mâna și ne dă și nouă niște voturi la parlamentare, la prezidențiale, unde mai visează ei.
De un an de zile în loc să se ocupe de problemele reale, în aceste zile cât de decuplați, doamna Gorghiu în loc să se preocupe de starea în care este justiția, de ce se întâmplă cu suferința oamenilor, economia cu toate lucrurile care țin de actul de guvernare, tot discută despre cum să facă cu alegerile. E soluția de reducere a democrației. Rândeam de doamna Dăncilă, iată că o altă doamnă pune în aplicare acest program de reducere a democrației. Democrația este deja un lucru deranjant. Îi încurcă acest amănunt că suntem încă în democrație și că oamenii au dreptul să voteze”.
Alina Gorghiu, ministrul Justiției și vicepreședinte PNL, a avut, marți, o nouă pledoarie pentru comasarea alegerilor. Liberalii invocă încă de anul trecut această posibilitate, în contextul în care anul acesta au loc toate cele patru tipuri de alegeri. Din PSD, semnalele sunt mixte, iar USR s-a pronunțat clar împotrivă.
„Eu, ca argeşeancă, ca om care a văzut foarte multe campanii în politica românească din 2001 încoace, vă spun că n-avem voie noi, cei din coaliţia aflată la guvernare în momentul acesta, să întindem nervii românilor cu patru tipuri de alegeri în 2024. Şi aşa cred că trebuie să fim corecţi cu cetăţenii şi să le spunem că avem priorităţi care pot fi puse într-o anumită umbră dacă ne vom concentra prea mult pe atâtea campanii electorale şi pe atâtea alegeri”, a declarat Alina Gorghiu, citată de Agerpres.