Purtătorul de cuvânt al PSD, Cătălin Ivan, a declarat, luni, că în BPN al partidului s-a dat un vot favorabil, de principiu, participării social-democraţilor pe liste comune cu UNPR şi PC la alegerile pentru Parlamentul European.
„Vom avea listă comună cu UNPR. Urmează să votăm în Comitetul Executiv de săptămâna viitoare dacă pe această listă se va afla şi PC. Votul în Biroul Permanent este unul favorabil pentru liste comune PSD-UNPR-PC. Este o discuţie de principiu, urmează ca până pe 31 să avem toate lucrurile clare cu viitorii parteneri”, a spus Ivan, după şedinţa BPN al PSD.
Cătălin Ivan a precizat că pe lista candidaţilor pentru europarlamentare, atât UNPR, cât şi PC ar putea avea câte un loc eligibil, dar şi locuri „semieligibile” sau „la bătaie”
Acesta a mai menţionat că obiectivul partidului de a obţine 35% la alegerile europarlamentare este unul „corect”, având în vedere că la ultimele alegeri europarlamentare formaţiunea a contabilizat 31% din voturi.
Ivan a spus că PSD a discutat şi despre posibilitatea de a avea listă comună de candidaţi cu PNL, dar a precizat că acest lucru ar fi „foarte dificil” de realizat.
„S-a discutat de varianta de a merge pe liste comune cu PNL dar, având în vedere că venim din grupuri politice diferite, avem programe politice diferite, susţinem candidaţi diferiţi pentru şefia Comisiei Europene, e foarte dificil să avem o listă comună cu liberalii”, a menţionat Ivan.