Cătălin Predoiu: PDL va organiza un miting de protest față de propunerile și declarațiile liderilor USL

Cătălin Predoiu: PDL va organiza un miting de protest față de propunerile și declarațiile liderilor USL

Prim-vicepreședintele PDL Cătălin Predoiu a anunțat, luni, că partidul său va organiza până la sfârșitul lunii ianuarie un miting de protest față de propunerile și declarațiile liderilor USL care vizează subminarea justiției și a statului de drept.

„Am decis să organizăm un miting de protest faţă de propunerile, faţă de toate declaraţiile premierului şi preşedintelui Senatului care tind la subminarea justiţiei şi a statului de drept. Mitingul va fi organizat până la sfârşitul lunii ianuarie”, a precizat Predoiu în urma ședinței Biroului Permanent al PDL.

Potrivit acestuia, PDL își menține poziția de a respinge orice proiect de lege privind administierea şi graţierea care să favorizeze corupţii şi este gata să treacă la forme de protest.

„Dacă vor veni cu legea adminstiei în Parlament, vom face mitinguri, vom picheta sediile lor, dacă e nevoie ne vom retrage de la dezbaterile din Parlament”, a arătat Predoiu.

De asemenea, prim-vicepreședintele PDL a afirmat că în cadrul ședinței BPN s-a discutat despre faptul că partidul va adopta orice măsură pe care o va socoti tactic, de la caz la caz.

„Dincolo de mitinguri, protest în Parlament, dacă e nevoie ne retragem fără limită de timp din Parlament, orice formă o vom stabili de la caz la caz, dar vom face un război total şi extrem faţă de USL pentru că depăşeşte limita de funcţionalitate a statului român”, a spus Predoiu.

Liderul PDL a adăugat că USL nu serveşte intersele românilor şi vrea să facă praf Constituţia.

„Pentru că ai 70% faci praf Constituţia, faci praf Codul electoral, faci praf justiţia şi statul de drept, faci praf România”, a mai spus Predoiu.

Conform lui Predoiu, PDL cere Uniunii Social Liberale dezbateri cu opoziția și societatea civilă privind descentralizarea, reforma electorală și constituțională.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:21 - Cum am ajuns în Schengen cu drepturi depline. Ciolacu susține că o întâlnire cu Blinken a fost decisivă: „Românii nu mai pot fi considerați cetățeni europeni de mâna a doua” (VIDEO)
22:55 - Adriana Bahmuțeanu continuă războiul cu Silvius și Honorius Prigoană: Nu sunt lăsată să-mi țin copiii în brațe. Frații vitregi ne-au jefuit de acest drept. Toată povestea asta ascunde un scop material al lor
22:23 - Circa 1.000 de persoane, posibil să fi fost ucise de ciclonul Chido în teritoriul francez Mayotte. Cea mai puternică furtună din ultimii 90 de ani a pus la pământ cartiere întregi (VIDEO)
21:49 - Damian Drăghici, soluții pentru cei care se simt singuri: „Am un lucru care mi se întâmplă…”
21:26 - Furt la o mănăstire din județul Cluj. Hoții au fugit cu mai multe obiecte prețioase
20:59 - „Voi cum rezistați cu un salariu de 3.500 de lei? Sunt eu singura fraieră?”. Revolta unei tinere în online și valul de comentarii stârnite. Ce sfaturi a primit
20:33 - Un bătrân de 77 de ani din Dolj a fost ucis de propriul fiu. Cum a aflat Poliția
20:12 - Un motan călător a fost găsit după 11 ani, la 1.300 de kilometri distanță: „Ce altceva mai poți face decât să te bucuri?” (VIDEO)
19:39 - Peste 20 de persoane, surprinse de vremea rea în zona vârfului Leaota. Acţiune extrem de dificilă a salvamontiștilor (FOTO)
19:20 - Când va naște Cristina Cioran și în ce relație e cu tatăl copilului: „Comunicăm doar prin terți. Avem niște oameni prin care luăm legătura”