Problema coliziunii între dreptul european și cel național nu este nouă și nu este particulară României, a atras atenția ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, duminică, pe B1 TV, la „Dosar de politician” cu Silviu Mănăstire.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.
„Să știți că dacă te uiți în detaliu la deciziile CJUE și decizia CCR, sunt două spețe aici. Una este legată de povestea cu MCV, unde acolo cele două trenuri nu se ciocnesc, ca să rămân tot într-o cheie plastică așa, ci mai degrabă trec unele pe lângă altele în sens invers. Curtea de Justiție ce spune, `MCV e obligatoriu`. Curtea constituțională spune,`știți ceva, MCV nu e instrument legislativ, prin urmare nu e în competența mea să văd dacă e constitutional sau nu, nu mă interesează, din punctul meu de vedere nu este obligatoriu, dar dacă Guvernul vrea să îl îndeplinească, să îl îndeplinească`. A lăsat-o marjă Guvernului și evident că sunt de părere că trebuie să îndeplinim MCV”, a spus ministrul Justiției, care a vorbit pe B1 TV și despre mandatul lui Stelian Ion, dar și despre activismul din justiție.
Silviu Mănăstire a atras atenția că uneori rapoarte MCV cuprind „multă apă bătută în piuă”.
„Știți când o să vorbesc eu de apa asta bătută în piuă? În momentul în care noi obiectivele de substanță le îndeplinim. Dacă le îndeplinim, atunci sunt de acord, vin la dumneavoastră și spunem, domnule, noi am îndeplinit tot și, dacă acum mai sunt discuții, să știți că e apă bătută în piuă, dar eu nu pot să mă duc acum la comisarul (european pentru justiție) Reynders sau la vicepreședinta Jourova și să spun, știți, haideți că vorbim politică”, a fost replica lui Cătălin Predoiu.
Întrebat dacă și-a pierdut România suveranitatea pe chestiuni judiciare odată cu intrarea în UE, oficialul a explicat: „Orice stat care a intrat în Uniunea Europeană a cedat suveranitate. Orice stat membru, de la Germania, până la România, a cedat suveranitate”.
Întrebat dacă acest lucru este valabil și la nivel de constituționalitate, oficialul a continuat: „Da, evident. Uitați-vă în Constituție. În momentul în care tu accepți că aplici dreptul european cu prevalență… sigur că sunt nuanțe, sunt și alte articole care sunt interpretabile, dar ți-ai asumat să cedezi o parte de suveranitate. Nu vrem să ne aducem aminte despre lucrul acesta sau ce? E valabil pentru orice stat membru al Uniunii Europene”.
„Și alte state au trecut prin discuția aceasta. Germania a avut problema aceasta înainte ca România să intre în Uniunea Europeană și s-a rezolvat prin dialog între curțile constituționale și curțile de justiție ale Uniunii Europene”, a adăugat ministrul.