Cine îi va lua locul lui Adrian Chesnoiu la Ministerul Agriculturii. Social-democrații au decis

Cine îi va lua locul lui Adrian Chesnoiu la Ministerul Agriculturii. Social-democrații au decis
Foto: Guvernul României / Facebook

Petre Daea (PSD) ar urma să revină la conducerea Ministerului Agriculturii după demisia lui Adrian Chesnoiu, colegul său de partid, vizat într-un dosar instrumentat de DNA.

Daea revine la Ministerul Agriculturii

După zile întregi de discuții, în care s-a luat în calcul inclusiv aducerea unui om din afara partidului, liderii social-democrați au decis că Petre Daea ar fi cel mai potrivit să conducă Ministerul Agriculturii, informează Antena 3, care citează surse din partid.

Decizia finală urmează să fie luată miercuri, într-o ședință a Consiliului Politic Național al PSD.

Liderii PSD l-ar fi preferat pe Daea pentru că are priză la electoratul partidului, nu are ambiții politice și e conectat la politicile agricole.

Acum, interimatul la Ministerul Agriculturii e asigurat de Sorin Grindeanu, care e și ministrul Transporturilor.

De ce a demisionat Adrian Chesnoiu de la conducerea Ministerului Agriculturii

Amintim că social-democratul Adrian Chesnoiu și-a dat demisia din funcția ministru al Agriculturii, după ce procurorii anticorupție au decis punerea sa sub urmărire penală. Acest lucru s-a putut face după ce Camera Deputaților a aprobat cererea DNA de ridicare a imunității sale parlamentare, el fiind și deputat.

Adrian Chesnoiu e acuzat de abuz în serviciu și de instigare la permiterea accesului unor persoane neautorizate la informaţii ce nu sunt destinate publicităţii, în scopul obţinerii pentru altul de foloase necuvenite.

Procurorii anticorupție susțin că Adrian Chesnoiu, în perioada 09 februarie – 11 aprilie 2022, în calitate de ministru „ar fi determinat o persoană din subordine, la vremea respectivă membru în mai multe comisii de examinare, să-i furnizeze unui coleg (persoană de încredere a ministrului) o parte din subiectele concepute pentru probele scrise ce urmau a fi susținute cu ocazia organizării a patru concursuri pentru ocuparea unor posturi de: consilier clasa I, șef serviciu, director executiv adjunct și director executiv ai unor direcții județene”.

Subiectele au ajuns apoi la patru candidați „agreați”, trei promovând concursurile, mai spun anchetatorii.

Procurorii mai acuză că, la intervenția directă a ministrului, membrii comisiei l-au promovat pe unul dintre candidați, deși acesta nu obținuse un punctaj corespunzător. Persoana respectivă a fost numită în funcția de șef serviciu, obținând până în prezent venituri salariale în valoare de 33.782 lei.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
13:24 - MApN: Sistemul PATRIOT aflat în dotarea Regimentului 74 a fost certificat şi va executa serviciul de luptă alături de celelalte capabilităţi ale Forţelor Aeriene
13:23 - Timpii de staționare la granițe se vor reduce cu circa 30 de minute după intrarea în Schengen
13:01 - Spitalul Colentina poate relua internările în cele şase secţii unde acestea au fost suspendate / Alexandru Rafila: „DSP își face datoria. Acest spital este în subordinea Primăriei Capitalei”
12:51 - Donald Trump despre demisia directorului FBI drept ”o zi extraordinară” pentru SUA
12:38 - Cătălin Predoiu: „Aderarea deplină la Spațiul Schengen este un rezultat pentru cetățenii români care au avut atâta răbdare și au îndurat această așteptare”
12:16 - Trei meserii noi au fost introduse în Clasificarea ocupațiilor din România
12:07 - Președintele Coreei de Sud, Yoon, promite că va „lupta până la capăt” și nu regretă că a declarat legea marțială
11:58 - Marcel Ciolacu, după decizia privind aderarea României la Spațiul Schengen: „Un semnal clar că nu vom accepta vreodată să fim cetățeni de mâna a doua în Europa” (VIDEO)
11:45 - Joi se judecă cererea privind suspendarea documentelor desecretizate ale SRI, SIE, MAI și STS. Călin Georgescu este reclamantul
11:28 - Klaus Iohannis, după decizia Consiliului JAI privind aderarea deplină la Spațiul Schengen: „Direcția europeană rămâne singura cale reală de dezvoltare, iar toate forțele politice democratice au obligația de a lucra împreună pentru a păstra nealterat acest parcurs”