Nu există o majoritate a partidelor care să dorească modificarea legii electorale, astfel încât alegerile locale să se desfășoare în două tururi, a susținut premierul Dacioan Cioloș, în urma discuțiilor pe care le-a avut cu formațiunile politice. Acesta a mai precizat că partidele sunt nehotărâre pe acest subiect, motiv pentru care încă mai este loc de discuții. Totuși, acestea vor avea loc în Parlament, nu la Guvern, pentru că decizia este una politică și este nevoie de o majoritate parlamentară.
Totodată, Cioloș a subliniat că Executivul pe care îl conduce nu va fi folosit ca instrument politic de către partide pentru că acestea să-și atingă obiectivele politice.
”Am vrut să am această consultare informală pentru a vedea cum se poziționează partidele pentru că e o temă eminamente politică în legătură cu care o majoritate clară a avut o înțelegere când s-au luat decizii într-un context mai larg.
Sunt trei posibilități, în ideea în care guvernul susține reluarea discuției pe alegerea primarilor în două tururi. Ea trebuie cumva asumată în Parlament. Guvernul nu poate decide singur și nu e cazul ca Guvernul să tranșeze pe acest subiect, dar ar putea ajuta în procesul de luare a deciziei dacă în Parlament ar exista o majoritate care să pună în discuție alegerile în două tururi.
Majoritățile sunt foarte volative. Nu există o majoritate clară, care să susțină revenirea acum, pentru aceste alegeri. Partidele nu sunt contra ideii de a relua discuția pentru primari și președinții de Consilii Județene, dar o majoritate a partidelor susține ca această discuție să nu aibă loc acum pentru a exista predictibilitate și previzibilitate. Totuși, ar fi dispuse să reia discuțiile pentru următoarele alegeri, într-un context mai larg de resetare a sistemului electoral.
Dat fiind constrângerile constituționale, dacă s-ar merge pe ordonanță de urgență sau asumare, consider că aceste măsuri comportă riscuri foarte mari ca ele să fie acțiuni în forță fără a se materializa în Parlament printr-o susținere.
Constat astfel că, cu toată voința Guvernului de a ajuta, decizia e tot la Parlament și e important ca partidele care au interes într-un sens sau altul să-și asume responsabilitatea și să se folosească de instrumentele date de Parlament pentru a tranșa subiectul. Sunt două proiecte de legi ce vizează același lucru. Dacă se constituie o majoritate, acolo e locul cel mai propice. Guvernul atunci poate acorda un aviz favorabil, dar, oricum, dezbaterea și decizia tot în Parlament trebuie să aibă loc.
#DIRECT_ONE_rganuh#
Sunt de acord că România are nevoie de o primenire a clasei politice, e nevoie de un suflu nou în politică pentru ca instituțiile conduse de politicieni să-și recâștige credibilitate, dar această primenire nu se poate face prin acte de forță ale unui guvern independent. Cel mai bine ar fi ca Guvernul să vină cu elemente de reformă, inclusiv în administrație, de reformă a statului. Cred că, dacă există voința în societatea civilă de a duce la o evoluție a modului în care clasa politică funcționează, această exprimare se poate manifesta cel mai bine în vot, prim modul în care se mobilizează oamenii pentru a vota și prin a nu-i vota pe cei în care nu au încredere”, a explicat premierul.
Întrebat de jurnaliști, acesta a susținut că a avut discuții pe acest subiect inclusiv cu UNPR, dar că nu îi este foarte clar ce poziție are formațiunea. De asemenea, el a insistat că, în viziunea sa, există marjă pentru discuții, dar că acestea trebuie să continue la Parlament, nu în Guvern.
”Nu accept ca Guvernul să fie un instrument pentru orice partid pentru a-și atinge obiectivele de partid, nici a celor care sunt contra modificării, nici cei care vor modificarea”, a mai declarat Dacian Cioloș.
Acesta a mai precizat că ”nici partidele nu știu ce vor”, dar că ”există majoritate care nu vrea o modificare acum a regulilor jocului”.