Claudiu Năsui: Ministrul Spătaru-Damen l-a pus pe fostul său coleg de la Damen Galați la președinția CA al Romaero și președinția CA al Romarm. Singura lui prioritate este căpușarea

Claudiu Năsui: Ministrul Spătaru-Damen l-a pus pe fostul său coleg de la Damen Galați la președinția CA al Romaero și președinția CA al Romarm. Singura lui prioritate este căpușarea
Foto: Guvernul României / Facebook

Deputatul USR Claudiu Năsui îl acuză pe ministrul Economiei, Florin Spătaru, că a instalat un fost coleg de la Damen Galați la președinția Consiliului de Administrație de la Romaero, deși acesta nu are „nicio cunoștință pe restructurare”. Mai mult, același Costel Enache, actual consilier în cabinetul ministrului, a fost pus președinte și în Consiliul de Administrație de la Romarm.

Ce a spus Claudiu Năsui despre „ministrul Spătaru-Damen”

„Știți pe cine a pus ministrul Spătaru-Damen la președinția consiliul de administrație al Romaero? Pe fostul său coleg de la Damen Galati. Domnul Costel Enache, actual consilier în cabinetul ministrului, fost ofițer, fără nicio cunoștință pe restructurare. Și tot pe el l-a pus și președinte și în consiliul de administrație la Romarm, altă companie de stat căpușată care căpușează mai departe industria de apărare”, a scris Claudiu Năsui, marți, pe Facebook.

Fostul ministru al economiei susține că înainte de Costel Enache a fost în funcție un alt coleg de la Damen al lui Florin Spătaru.

„Înainte de domnul Enache a fost un al coleg de la Damen al domnului ministru, Viorel Beleuzu. Un fost membru în consiliul de supraveghere al Damen Mangalia, și el consilier actual al ministrului. Și vă fac și o predicție. Același domn Beleuzu va fi și viitor membru tot la Damen Mangalia”, a adăugat Claudiu Năsui.

„Ultima prioritate a ministrului Spătaru este să salveze Romaero. Singura lui prioritate este căpușarea. În cazul Romaero, mai e o prioritate, să ia PSD niște terenuri scumpe în Băneasa pe nimic”, a mai spus deputatul USR.