Consilierul Valeriu Manolache, cel mai bogat om din Primăria Capitalei: Omul din subordinea lui Oprescu a strâns o avere fabuloasă dintr-un venit modest – Vilă în Grecia, imobile în București și în țară, bijuterii și sute de mii de euro în conturi

Consilierul Valeriu Manolache, cel mai bogat om din Primăria Capitalei: Omul din subordinea lui Oprescu a strâns o avere fabuloasă dintr-un venit modest - Vilă în Grecia, imobile în București și în țară, bijuterii și sute de mii de euro în conturi
Foto: WowBiz

Averea primarului Sorin Oprescu, strânsă din salariu sau alte surse mai puțin legale, pare insignifiantă pe lângă cea a Consilierului General Valeriu Marian Manolache.

Conform declarației de avere, deci bunurile făcute publice, consilierul din partea PSD la Primăria Capitalei deține: 4 imobile București (două vile, un apartament și un spațiu comercial), o casă de vacanța la Bușteni, una la Eforie Sud și una în Grecia. Aceasta din urma are 160 mp, beneficiază de un teren de peste 2000 mp și a fost achiziționată în 2010 (în timpul crizei financiare resimțită dur de cea mai mare parte a românilor).

Manolache mai are 3,5 milioane lei în obligațiuni la o bancă din Capitală, iar în conturi are 52.000 de lei, 272.700 euro și 198 de dolari americani, scrie WowBiz.

Ca orice politician care se respectă, Manolache mai deține icoane, obiecte de artă și bijuterii în valoare de aproape 70.000 de euro.

Și la capitolul investiții și împrumuturi date, Manolache stă foarte bine. Aproape 4,5 milioane de lei are de recuperat consilierul lui Oprescu de la diverse persoane, rude sau companii. Din închireri, soția lui Manolache mai produce înca 1,8 milioane de lei pe an.

Interesant e că la capitolul salarii sau indemnizații, sumele sunt mult mai mici. Toate acestea au fost achiziționate din “salariul de consilier” de 9.700 de lei pe an, adică 800 de lei pe lună, la care se adaugă un salariu de la firma de cadastru  Theotop de 6.492 lei pe an, spune Manolache.

Cam greu de crezut. Poate l-a ajutat și soția, angajată la aceeași firmă cu un salariu anual de 5.658 lei.

Theotop, unde Manolache este asociat,  a caștigat, spre surprinderea sau nu a bucureștenilor, extrem de multe licitații în ultimul timp.

De altfel, Valeriu Manolache este un adevarat specialist al cadastrului, el fiind Președinte al Asociației Patronale de Cadastru, Geodezie și Cartografie. Consilierul lui Oprescu a absolvit Facultatea de Geodezie în 1984, are doctorat și până în 1989 a lucrat la Institutul de Studii, Proiectări și Îmbunătățiri Funciare din București, mai scrie sursa citată.

 

 

Ultima oră
17:27 - Ioana Mihăilă explică cum s-a pregătit MS pentru valul patru: Creșterea numărului de paturi ATI/TI reprezintă punerea în aplicare a planului pregătit de Ministerul Sănătății
17:25 - Ludovic Orban: Joaca de-a politica trebuie să se termine! Cine poartă răspunderi pentru această criză gravă trebuie să și le asume și să acționeze în consecință. După 25 septembrie, PNL are capacitatea să pună punct crizei (VIDEO)
17:08 - Echipa Orban, apel pentru soluționarea crizei politice. Ionel Dancă: Ludovic Orban, cel care poate face majoritatea parlamentară. Respingem orice fel de colaborare cu PSD (VIDEO)
17:03 - Schimbări la înmatricularea și radierea mașinilor. Detaliul pe care toți șoferii trebuie să îl știe
16:39 - Lista celor 234 de localități în care incidența e de cel puțin 3 la mie (DOCUMENT)
16:31 - 2.468 de școli vor beneficia de vaccinare cu sprijinul echipelor mobile. Anunțul medicului Valeriu Gheorghiță
16:29 - Florin Cîțu: Octavian Berceanu a fost numit politic la Garda de Mediu și nu l-am demis eu, de fapt i-a fost retras sprijinul politic atunci când USR a ieșit de la guvernare
16:17 - Marcel Ciolacu: Bilanțul negru de astăzi, cu 120 de morți de COVID, 990 de bolnavi la ATI și aproape 6.800 de cazuri este doar începutul
16:16 - Florin Cîțu, declarații contradictorii despre valul 4: „S-ar putea să fie ceva, dar nimic din ceea ce a fost până acum”
16:14 - Valeriu Gheorghiță: Sunt 2.468 de unități de învățământ care vor beneficia de vaccinare cu sprijinul echipelor mobile (VIDEO)