Corina Creţu va fi audiată luni în comisia de Afaceri Europene a Camerei Deputaţilor. Preşedintele ales al Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a nominalizat-o pe Corina Creţu, comisar european pentru politici regionale din partea României.
Anunțul a fost făcut de președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, la finalul ședinței Birourilor Permanente Reunite.
Tăriceanu a spus că, în acest sens, la nivelul membrilor Comisiei Europene trebuie să se respecte echilibrul și proporționalitatea cu grupurile politice, familiile politice din Parlamentul European și, de asemenea, trebuie să se păstreze un anumit raport între reprezentarea femeilor și a bărbaților.
”Președintele Comisiei are un mandat destul de complicat pentru a reuși să pună în acord toate aceste lucruri și cu (…) ponderea țărilor care solicită anumite poziții. Abia după ce președintele Comisiei își dă acceptul cu privire la nominalizare acest nume poate fi făcut public, pentru a nu expune în mod inutil persoane care ar putea fi refuzate, nu pe criteriul profesional sau politic, ci pentru simplul fapt că nu respectă aceste condiționalități pe care președintele Comisiei trebuie să le respecte în momentul în care merge în fața Parlamentului”, a explicat președintele Senatului.
Imediat după atribuirea portofoliului, premierul Victor Ponta a cerut audierea europarlamentarului PSD în Comisiile de specialitate ale Parlamentului.