Crin Antonescu: Am încredere mai mică în Victor Ponta. Premierul: Am pornit pe un drum şi vreau să ne ţinem de cuvânt până la sfârşit

Crin Antonescu: Am încredere mai mică în Victor Ponta. Premierul: Am pornit pe un drum şi vreau să ne ţinem de cuvânt până la sfârşit

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, vineri seară, că are încredere mai mică în premierul Victor Ponta după episodul legat de Roşia Montană, mai mică inclusiv decât cea din momentul desemnării Laurei Codruţa Kovesi la DNA.

Totodată, liderul PNL a precizat că în prezent situaţia din USL este „complicată”, relatează Mediafax.

Întrebat dacă îl mai consideră pe Ponta „prieten”, Antonescu a răspuns: „Sunt coleg de serviciu public”.

La rândul său, primul ministru a spus că preşedintele PNL are dreptate când afirmă că nu este prieten cu el, ci doar „coleg de serviciu”.

Şeful Executivului a făcut această afirmaţie într-o intervenţie telefonică la RTV, unde i s-a cerut să comenteze declaraţia lui Crin Antonescu.

„Da. E foarte adevărat. Eu am pornit la un drum politic cu Crin Antonescu, Daniel Constantin şi Sorin Oprescu, oamenii ne-au votat pentru asta şi vreau să ne ţinem de cuvânt până la sfârşit”, a spus Ponta.

Antonescu, atac dur la Ponta

Embed:

 

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
12:35 - Daniel Craig spune că a fost „dificil” să accepte nivelul de faimă pe care i l-a adus rolul lui James Bond
12:33 - Dominic Fritz: USR va face parte dintr-un Guvern care își asumă reforme, sau nu va face parte din Guvern. Trebuie să fie clar că această guvernare își asumă inclusiv o reformă a serviciilor (VIDEO)
12:24 - Alexandru Muraru (PNL): Livrarea de reforme, un test major pentru coaliția PNL-PSD-USR-UDMR / Ar fi o mare vulnerabilitate să nu avem candidat comun la prezidențiale (VIDEO)
12:23 - Mașină lovită de tren în zona Poliției Bacău! O persoană transportată de urgență la spital
12:23 - Liderul Iranului, Ali Khamenei, susține Statele Unite și Israelul sunt principalii vinovați pentru căderea regimului președintelui sirian
12:01 - Tanczos Barna: UDMR va rămâne vocea rațiunii în aceste negocieri. Coaliția în patru este cea mai dificilă soluție, dar poate să fie cea mai bună și stabilă / Avem nevoie de un candidat unic / Susținem adevărata reformă a statului (VIDEO)
11:51 - TIR în valoare de 100.000 de euro din Polonia, descoperit la vama Nădlac II. Ce au descoperit polițiștii de frontieră
11:50 - O grupare care a furat din magazine bunuri de aproape 5 milioane de euro, din care făceau parte trei români, arestată în Marea Britanie
11:42 - Cristina Prună: Rolul USR în coaliția cu PSD, PNL și UDMR va fi acela de garant al implementării reformelor / Trebuie reduse cheltuielile statului, nu crescute taxele (VIDEO)
11:30 - Lucian Romașcanu: USR trebuie să își reseteze puțin discursul public. Eu îmi mențin părerea – și nu dau nume – că un partid democratic trebuie să rămână în opoziție (VIDEO)