Politică - 10 dec, 13:46
Președintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, vineri, că așteaptă dezbaterea PNL pe teme economice și de politică fiscală de săptămâna viitoare la care va participa și primul ministru Victor Ponta.
”Asteptăm dezbaterea PNL care va avea loc în Camera Deputaților luni, când primul ministru va participa la dezbaterea temelor economice și de politică fiscală”, a afirmat Antonescu.
”Scopul este clarificarea intențiilor și agendelor guvernamentale, obiective în legătură cu care noi am manifestat un interes major, cu câteva decizii pe care le considerăm cât mai rapide”, a continuat liderul PNL.
”Așteptăm o dezbatere cinsitită”, a precizat Antonescu.
Știre în curs de actualizare