Cristian Diaconescu, despre decizia CCR privind publicarea motivării sentințelor: Problema nu poate fi rezolvată peste noapte. Ar fi culmea acum ca CCR să-și amâne câteva luni propria motivare (VIDEO)

Cristian Diaconescu, despre decizia CCR privind publicarea motivării sentințelor: Problema nu poate fi rezolvată peste noapte. Ar fi culmea acum ca CCR să-și amâne câteva luni propria motivare (VIDEO)
foto: captură video PMP TV

Președintele PMP, Cristian Diaconescu, a vorbit joi seară, în cadrul emisiunii ”Dosar de politician”, moderată de Silviu Mănăstire, pe B1 TV, despre decizia Curții Constituționale a României (CCR), potrivit căreia, nicio persoană condamnatănu va mai merge la închisoare în lipsa motivăriideciziei definitive de condamnare. Concret, motivarea deciziei trebuie transmisă odată cu pronunțarea sentinței. ”Problema nu poate fi rezolvată peste noapte”, spune liderul PMP, care își exprimă speranța că în acest caz nu se va ajunge la situația în care ”CCR să-și amâne câteva luni propria motivare”.

Cristian Diaconescu:Sper că nu se va ajunge nici la situația în care să se amâne și pronunțarea minutei

”Ar fi foarte important de văzut motivarea Curții Constituționale, dacă tot discutăm de celeritate pentru că trebuie să înțelegem că CCR nu face nici judecăți în legătură cu eficiența actului de justiție, nu face nici judecăți în legătură cu morala actului de justiție, nu face nici judecăți constituționale care să țină loc de proces legislativ. Din acest punct de vedere, aș vrea să văd exact care este raportarea la Constituție din perspectiva evaluării pe care o face Curtea Constituțională. Problema nu poate fi rezolvată peste noapte”, a spus Cristian Diaconescu.

Totodată, președintele PMP a subliniat că, în termen de 45 de zile, Parlamentul trebuie să se alinieze deciziei pronunțate de judecătorii constituționali.

”În mod categoric, în 45 de zile, Parlamentul trebuie să se alinieze prin decizia luată, la îndrumarea pe care o dă CCR. Ar fi culmea acum ca CCR să-și amâne câteva luni propria motivare, invocând celeritatea privind motivarea instanțelor. Sper că nu se va ajunge la așa ceva. Dar sper, în egală măsură, că nu se va ajunge nici la situația în care să se amâne și pronunțarea minutei”, a mai declarat Cristian Diaconescu.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`