Cristian Diaconescu: Pierderea vieții unui cetățean român într-un incident precum cel din strâmtoarea Hurmuz trebuie să fie subliniată printr-o reacție cât se poate de dură a statului român (VIDEO)

Cristian Diaconescu: Pierderea vieții unui cetățean român într-un incident precum cel din strâmtoarea Hurmuz trebuie să fie subliniată printr-o reacție cât se poate de dură a statului român (VIDEO)
Cristian Diaconescu, fost ministru de externe. Foto: Facebook @ Partidul Mișcarea Populară

Fostul șef al diplomației române Cristian Diaconescu a comentat incidentul violent produs în 29 iulie în zona strâmtorii Hurmuz, luni, în cadrul Știrilor B1 TV prezentate de Aneta Sângeorzan, și a explicat că MAE a reacționat cât se poate de normal într-o astfel de situație excepțională.

„Atâta vreme cât un cetățean român a căzut victimă nevinovat într-o astfel de situație, este clar, statul român trebuie să aibă o atitudine cât se poate de categorică”, a subliniat președintele PMP.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.

Cristian Diaconescu, pe B1 TV, despre incidentul din strâmtoarea Hurmuz, soldat cu moartea unui cetățean român

„După părerea mea, Ministerul Afacerilor Externe al României a reacționat cât se poate de normal într-o astfel de situație excepțională și atâta vreme cât un cetățean român a căzut victimă nevinovat într-o astfel de situație, este clar, statul român trebuie să aibă o atitudine cât se poate de categorică, nu numai condamnând, dar asociindu-se, după părerea mea, și celorlalte state care în acest moment urmăresc cu foarte mare atenție și comensurează tipul de reacție la ceea ce, există dovezi suficiente, ar fi generat atacul iranian. Mă refer la Statele Unite și la Marea Britanie, care în acest moment își comensurează capabilitățile pentru a da, cum se spune, un răspuns corespunzător gestului Iranului. Este o situație cât se poate de complicată pentru că o astfel de agresiune nu poate rămâne nesancționată la nivel internațional pentru că s-ar crea un precedent foarte periculos”, a declarat Cristian Diaconescu.

Întrebat cam în ce fel ar putea fi sancționat Iranul, statul învinuit pentru atac de către SUA, Marea Britanie și Israel, Cristian Diaconescu a explicat: „În orice caz, există la nivel internațional în condițiile comiterii unei agresiuni – pentru că în această situație suntem în acest moment – suficiente metode și atitudini, de la cele politice, până la cele constrângătoare de natură sancționarie, prin care să se atragă atenția Iranului în ceea ce privește acest tip de atitudine. Incidentul s-a petrecut într-o zonă foarte circulată din punct de vedere comercial, limitrofă unor state cu mari probleme de securitate una față de cealaltă și dacă ar fi să mă refer numai la Arabia Saudită și Iran, de o parte și de alta a strâmtorii Hurmuz și Golfului Persic, deci din acest punct de vedere o zonă extrem de importantă mai ales în ceea ce privește comerțul cu hidrocarburi. În condițiile în care este blocată printr-un astfel de incident (…) comunitatea internațională nu poate rămâne indiferentă”.

Întrebat dacă ar putea fi vorba despre un incident izolat și întâmplător, fostul ministru al afacerilor externe a punctat: „Între Iran și Israel există o stare de război nedeclarat, deci din acest punct de vedere, după părerea mea, se exclude ideea unui accident izolat. Pe de altă parte, starea conflictuală între cele două state a generat, iată, o problemă cât se poate de complicată la nivel internațional, dar mai ales României pentru că pierderea vieții unui cetățean român într-un astfel incident în mod categoric trebuie să fie într-o formă sau alta subliniată printr-o reacție, după părerea mea, cât se poate de dură a statului român”.

Ultima oră
20:51 - Proiecțiile sugerează un rezultat strâns la alegerile federale din Germania. Fără Angela Merkel, conservatorii germani par să se îndrepte spre cel mai slab rezultat din ultimii 72 de ani
20:25 - Comuniștii au câștigat alegerile locale din Graz. Surpriză în orașul austriac care avea același primar de aproape două decenii
19:54 - Alegeri federale Germania, rezultate exit-poll: Social-democrații sunt pe prima poziție, cu un avans fragil față de CDU
19:12 - Rareș Bogdan, reales în funcția de prim-vicepreședinte al PNL. Ceilalți trei prim-vicepreședinți propuși de echipa Cîțu nu au avut contracandidat
19:09 - Daniel Fenechiu: Florin Cîțu a spus că prioritatea este refacerea coaliției / Nu cred că se pune problema unei „epurări” în PNL. Personal cred că ar trebui analizată conduita manifestată sâmbătă la adresa lui Klaus Iohannis (VIDEO)
18:45 - Loto 6/49. Rezultate Loto 6/49, Joker, Noroc Plus și Super Noroc
18:33 - Cristian Diaconescu, despre prezența lui Klaus Iohannis la Congresul PNL: Cerere de implicare din partea partidelor va fi întotdeauna. Este decizia Președintelui dacă și câți pași face într-o direcție sau alta (VIDEO)
18:05 - În Timișoara ar putea fi instituită carantină de noapte pentru persoanele nevaccinate. Rata de infectare din oraș a trecut de pragul de 6
17:17 - Masca redevine obligatorie în spațiile deschise aglomerate din Capitală. Noi măsuri în București, de la miezul nopții
17:04 - Ionel Dancă, filmat când le arăta mai multor liberali cum să voteze (VIDEO)